Războiul din Orientul Mijlociu intră în a cincea zi. Armata israeliană a anunţat miercuri că a început să atace obiective militare în Iran, în timp ce Statele Unite afirmă că au lovit aproape 2.000 de ţinte în patru zile. Ca represalii, Teheranul lansează valuri de drone şi rachete împotriva Israelului şi bazelor americane aflate în ţări din Golful Persic.
UPDATE ORA 08.22 Un responsabil al Pentagonului atribuie Israelului eliminarea ayatollahului Khamenei
Un înalt responsabil al Pentagonului a atribuit marți ‘operațiunilor israeliene’ eliminarea ghidului suprem iranian Ali Khamenei, reiterând că obiectivul ‘primar’ al SUA este limitarea capacităților militare iraniene, potrivit France Presse.

Foto: Sha Dati/XINHUA
UPDATE ORA 08.18 Israelul anunță că a efectuat noi atacuri asupra a zeci de ținte din Teheran
Armata israeliană a anunțat miercuri că a atacat zeci de ținte în Iran, inclusiv centre de comandă din Teheran, conform unui comunicat, citat de AFP.












