X

Evreii ultrareligioşi din Israel s-au luat la bătaie cu poliția

Poliţia din Israel s-a ciocnit cu evrei ultrareligioşi în mai multe oraşe din cauza nerespectării regulilor de izolare pentru combaterea pandemiei de COVID-19, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit DPA și agerpres.

Poliţia din oraşul Modiin Illit a încercat să-i disperseze pe credincioşii care s-au adunat marţi seară la o sinagogă ce ar fi trebuit să fie închisă, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.

Citeşte şi: Guvernul minoritar al lui Trudeau supravieţuieşte unui vot din parlamentul canadian

Poliţia a mai precizat că, după ce a cerut ca toată lumea să părăsească zona, au apărut alte sute de localnici, iar forţele de ordine au fost atacate cu pietre şi artificii. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, patru oameni ai legii au fost răniţi, iar şapte suspecţi au fost arestaţi.

Într-o înregistrare video făcută publică de poliţie se văd mulţimi ample de localnici cântând şi strigând la poliţie, precum şi explozia unor artificii.

La Ierusalim, poliţia a arestat 17 suspecţi acuzaţi că au aruncat cu pietre şi bare de metal în forţele de ordine.

La Bnei Brak, un oraş ultrareligios din apropiere de Tel Aviv, poliţia a precizat că a închis 12 sinagogi după ce a dispersat zeci de persoane adunate acolo în ciuda interdicţiilor. La una dintre adunări, a fost identificată o persoană infectată cu COVID-19.

În urma unor recorduri ale infecţiilor zilnice cu coronavirus, Israelul a intrat în a doua izolare naţională la 18 septembrie pe durata de trei săptămâni a sezonului de vacanţă început odată cu Noul An Evreiesc.

Citește și : Navalnîi îl critică dur pe Gerhard Schroeder: ‘Apără criminalii şi ia bani de la Putin!’

Serviciile religioase sunt permise numai în exterior, cu un maximum de 20 de persoane.

Imaginile cu evenimente cu număr mare de persoane organizate în sectoarele ultrareligioase au scandalizat celelalte părţi din populaţie. Responsabilul cu lupta împotriva pandemiei, Ronni Gamzu, a declarat săptămâna trecută că 40% din toate noile infecţii cu coronavirus sunt în comunitatea ultrareligioasă.

Tags: Bnei Brakevrei ultrareligioşiisraelModiin IllitRonni Gamzutel aviv
Categorii: Știrile zilei