Executivul irlandez va încuraja o nouă încercare de formare a unui guvern la Belfast

Publicat:

Executivul irlandez va face demersuri pe lângă partidele politice din Irlanda de Nord pentru a face o nouă încercare, în cursul acestui an, pentru formarea unui nou guvern nord-irlandez în care puterile sunt împărţite (între unionişti şi naţionalişti, n.r.), a anunţat marţi premierul irlandez Leo Varadkar, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Avem intenţia ca, în toamna acestui an, să încercăm din nou să aducem împreună partidele din Irlanda de Nord”, a spus Varadkar într-o conferinţă de presă.


Citește și : Trump ”studiază” disponibilitatea unor planuri de a imprima arme în 3D

Cea mai recentă astfel de încercare a eşuat la jumătatea lunii februarie a acestui an din cauza disputei privind drepturile vorbitorilor de limbă galică.

”Cred că absenţa clarităţii asupra Brexit-ului face foarte dificil să avem această întâlnire în octombrie, dar cu siguranţă există şansa de a o avea până la finalul anului”, a adăugat şeful executivului irlandez.

Începând din ianuarie 2017, Irlanda de Nord nu are un guvern delegat, ceea ce a sporit şansele plasării provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei, pentru prima dată în ultimii zece ani.

Principalul impediment în negocierile dintre formaţiunea naţionalistă Sinn Fein şi Partidul Democrat Unionist (DUP) este dezacordul cu privire la drepturile vorbitorilor de limbă galică.

Londra s-a văzut nevoită să impună un buget privind Irlanda de Nord – primul pas către plasarea provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei – întrucât până la 6 noiembrie anul trecut la Belfast nu a fost format un nou guvern în care puterile sunt împărţite.

Citește și : Emmanuel Macron o va primi vineri pe Theresa May la Fortul Brégançon

Acordul de pace din 1998, care a pus capăt violenţelor interconfesionale ce durau de 30 de ani în Irlanda de Nord, a instaurat un mod de guvernare comun între unionişti şi naţionalişti, însă demisia în ianuarie 2017 a vicepremierului Martin McGuinness a distrus coaliţia respectivă. În trecut, guvernarea din Irlanda de Nord a trebuit să fie suspendată în mai multe rânduri de către Londra, ultima oară în 2007.

Irlanda a susţinut constant încheierea unui acord care ar permite ca provincia Irlanda de Nord, nu şi restul Regatului Unit, să rămână parte a uniunii vamale a UE după Brexit. Negociatorii UE şi cei britanici speră să ajungă la un acord final privind Brexit-ul. Retragerea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar este prevăzută pentru finalul lui martie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.