X

Exerciţii cu S-400 în sudul Rusiei pe fondul manevrelor Sea Breeze

Districtul militar Sud a desfăşurat exerciţii în regiunea Krasnodar vizând apărarea instalaţiilor Flotei Mării Negre cu lansări electronice de rachete ale sistemului antiaerian S-400 Triumf, a declarat marţi serviciul de presă al flotei, citat de agenţia de presă Interfax, potrivit agerpres.  

Exerciţiile au avut loc pe fondul manevrelor Sea Breeze din Marea Neagră la care participă nave din ţări NATO şi state partenere, notează agenţia de presă rusă.

Citește și : În pofida vaccinărilor, Israelul atinge un număr record de contagieri cu varianta Delta

“În cursul unui exerciţiu tactic special, militari ai unor unităţi de apărare antiaeriană din cadrul Districtului militar Sud, dislocate în regiunea Krasnodar, au efectuat aplicaţii pentru respingerea unui atac masiv cu rachete din partea unui inamic imaginar”, a specificat Flota rusă din Marea Neagră.

Aproximativ 100 de militari şi mai mult de 30 de echipamente au participat la acest exerciţiu, conform sursei citate.

Anterior, zece avioane ruseşti din cadrul Flotei din Marea Neagră au efectuat zboruri de antrenament în zonă, unde în prezent au loc exerciţiile internaţionale Sea Breeze, cele mai ample în ultimii 20 de ani, cu participarea a peste 30 de ţări, între care SUA şi Ucraina, potrivit agenţiei de presă Unian.

Citește și : Patru pedofili germani au fost CONDAMNAȚI pentru violuri repetate asupra unor minori

În ajunul lansării Sea Breeze, Rusia a încercat să descurajeze SUA să participe la aceste exerciţii, iar la scurt timp Ministerul rus al Apărării a anunţat că armata rusă a deschis foc de avertisment împotriva distrugătorului britanic HMS Defender la trecerea navei prin apele ucrainene de-a lungul coastei Crimeii, pe care Rusia le consideră drept apele sale teritoriale. Marea Britanie a infirmat ulterior versiunea Moscovei, conform agenţiilor de presă citate.

Tags: krasnodarmarea neagraNATOS-400Sea Breeze
Categorii: Diaspora