X

Exerciţii militare comune ale armatei americane şi aliaţilor săi în regiunea Golfului

Două bombardiere americane au survolat duminică estul Mediteranei şi regiunea Golfului, în cadrul unui exerciţiu comun cu mai multe ţări aliate, a anunţat luni armata americană, a patra misiune de acest gen din 2022, relatează AFP, potrivit agerpres.

Bombardiere B-52H cunoscute sub numele de “Stratofortress” şi capabile să transporte arme nucleare au survolat estul Mediteranei, Peninsula Arabică şi Marea Roşie, alături de avioane de luptă ale forţelor aeriene britanice, kuweitiene şi saudite, “înainte de a părăsi regiunea”, precizează armata americană într-un comunicat. Alte 16 ţări au oferit sprijin logistic.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Anul acesta, armata americană a efectuat patru misiuni de survolare în Orientul Mijlociu, penultima misiune fiind în iunie.

Acest exerciţiu demonstrează că Statele Unite şi aliaţii săi pot “desfăşura rapid o putere de luptă copleşitoare în regiune”, a declarat generalul Alexus Grynkewich, şeful forţelor aeriene în cadrul Comandamentului Central al SUA (Centcom) care acoperă Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Asia de Sud.

“Ameninţările împotriva Statelor Unite şi a partenerilor noştri nu vor rămâne fără răspuns. Misiuni ca aceasta demonstrează capacitatea noastră de a ne uni forţele pentru a descuraja şi, dacă este necesar, pentru a învinge adversarii noştri”, a adăugat generalul Grynkewich.

Exerciţiul are loc pe fondul tensiunilor sporite cu Teheranul în legătură cu negocierile de la Viena menite să relanseze acordul nuclear cu Iranul din 2015, din care Statele Unite s-au retras în 2018.

Forţele aeriene americane au lovit recent miliţii susţinute de Iran în Siria. Luna trecută, generalul Grynkewich a declarat că Statele Unite sunt “angajate pentru stabilitatea regională, indiferent dacă acest lucru înseamnă descurajarea Iranului (sau) contracararea organizaţiilor extremiste violente”.

Tags: Alexus GrynkewichB-52H StratofortressComandamentul armatei americane pentru Orientul Mijlociu (Centcom)IranMarea Rosiepeninsula ArabicaSUAteheran
Categorii: Sinteze