Exerciţiile militare americane din Coreea de Sud vor fi limitate

Publicat:

Coreea de Sud şi Statele Unite vor să reducă amploarea exerciţiilor lor militare anuale comune, dată fiind deschiderea diplomatică în relaţia cu Phenianului, a relatat vineri agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Manevrele, numite Key Resolve şi Foal Eagle, care au loc în fiecare primăvară, deranjează mereu Phenianul. Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, le consideră ca o repetiţie a unei invazii şi reacţionează prin provocări, care alimentează şi mai mult tensiunile.


Citeşte şi: Quito : Guvernul columbian și gherila ELN au reluat negocierile de pace

Însă cele două Corei şi SUA sunt în plină perioadă de detensionare determinată de Jocurile Olimpice de Iarnă care au avut loc în Coreea de Sud.

Seulul a anunţat un potenţial summit intercoreean la Phenian luna viitoare şi a fost evocată perspectiva unui summit istoric între liderii din Coreea de Nord şi SUA până la sfârşitul lunii mai.

Exerciţiile au fost amânate pentru a se evita să aibă loc în acelaşi timp cu Jocurile Olimpice de la Pyeongchang.

Potrivit unui înalt oficial al preşedinţiei sud-coreene, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a transmis unei delegaţii sud-coreene care s-a aflat săptămâna trecută în misiune la Phenian că el “înţelege” faptul că manevrele au loc.

Citând o sursă militară, Yonhap relatează că Foal Eagle, un exerciţiu terestru care adună zeci de mii de militari, va începe în debutul lui aprilie, însă nu va dura decât o lună în loc de două.

Citește și : SUA impun sanţiuni pentru 19 ruşi în cazul insurgenței Rusiei în alegerile din 2016

Echipamentele strategice americane, cum ar fi bombardierele B-1B şi grupurile navale de atac, care sunt desfăşurare în apropierea peninsulei în perioadele tensionate, nu vor participa de această dată la manevre, a adăugat Yonhap.

Key Resolve, exerciţiu de comandament bazat pe stimulări pe calculator, va începe în cursul săptămânii viitoare.

Seulul a anunţat recent posibilitatea unui summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord coreean Kim Jong-Un până la sfârşitul lunii mai. Trump a confirmat perspectiva unei astfel de întâlniri, însă nu şi Coreea de Nord. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu)

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu) Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă...

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.