Exerciţiile militare comune egipteano-americane vor fi reluate

Publicat:

Egiptul va fi săptămâna viitoare gazda exerciţiilor militare comune cu Statele Unite “Bright Star”, pentru prima dată după 2009, a anunţat armata egipteană pe pagina sa oficială de Facebook, informează AFP.

Operaţiunile vor avea loc între 10 şi 20 septembrie într-o bază militară recent inaugurată în nordul Egiptului.


Lansate la începutul anilor 1980, aceste manevre desfăşurate de două ori pe an au fost oprite după înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak în urma unei revolte populare în ianuarie 2011.

Ultimele exerciţii au fost anulate de Barack Obama, în special după represiunea sângeroasă împotriva susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit în 2013 de actualul preşedinte Abdel Fattah Al-Sisi.

De la venirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie, relaţiile dintre Washington şi Cairo s-au ameliorat considerabil, deşi Egiptul a protestat luna aceasta faţă de reducerea ajutorului anual acordat de Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.