Exhumarea dintr-o groapă comună din nord-vestul Columbiei a unor civili ucişi de armată

Publicat:

Tribunalul special pentru pace în Columbia a procedat la o serie de exhumări într-un cimitir din nord-vestul ţării unde, potrivit unui militar care a decis să colaboreze cu autorităţile, se află o groapă comună cu corpurile a “peste 50 de civili” executaţi de soldaţi, a anunţat sâmbătă instanţa, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este important să semnalăm că aceste fapte nu au făcut niciodată obiectul investigaţiilor justiţiei obişnuite”, a declarat Tribunalul special pentru pace (JEP), însărcinat să ancheteze încălcări ale drepturilor omului comise în timpul conflictului armat dintre guvern şi rebelii din Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).


Citește și : Zeci de cadavre descoperite într-o groapă comună în vestul Mexicului

Un militar care a acceptat să colaboreze cu acest tribunal, înfiinţat în cadrul acordului de pace din 2016, i-a condus pe anchetatori la cimitirul Las Mercedes, în localitatea Dabeiba (nord-vest).

Se presupune că acolo s-ar afla “resturile a peste 50 de persoane prezentate legal ca victime ale luptelor”, a informat JEP într-un comunicat. Şapte “corpuri complete” au fost exhumate.

Potrivit tribunalului, este vorba despre “execuţii extrajudiciare urmate de dispariţii forţate”.

În cimitirul Las Mercedes, situat la circa 170 de kilometri de Medellin, au fost îngropaţi bărbaţi cu vârste între 15 şi 66 de ani originari din acest oraş, reşedinţa departamentului Antioquia, potrivit elementelor de anchetă culese de JEP.

Citește și : Cutremur de 6,8 grade pe scara Richter, produs în Filipine

Cel puţin 2.248 de persoane au fost victime ale execuţiilor extrajudiciare în cadrul conflictului dintre guvern şi FARC. Aproximativ 59% din aceste crime au fost comise între 2006 şi 2008, în timpul mandatului preşedintelui Alvaro Uribe.

Ancheta de la cimitirul din Dabeiba a început după denunţul unui soldat care a decis să colaboreze cu tribunalul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.