X

Există riscuri pentru validarea prezidențialelor din toamnă?

Există riscuri pentru validarea prezidențialelor din toamnă?

Fostul deputat și fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, admite că votul prin corespondență, care ar putea fi admis la toamnă pentru alegătorii moldoveni din SUA și Canada, implică riscuri pentru întregul scrutin electoral.

Citește și: Fostul președinte al CC despre „provincialismul” licitației de la Aeroport

„O eventuală viciere a acestui proces poate duce la invalidarea întregului scrutin”, a menționat Tănase în cadrul emisiunii „Puterea a 4-a” de la N4 invocând exemplul Austriei, care a trecut printr-o asemenea experiență acum zece ani.

Fostul președinte al CC consideră că sistemul de vot alternativ ar trebui să fie testat până la alegerile parlamentare de la anul.

Precizăm că proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență a fost votat în prima lectură.  Opoziția parlamentară a criticat vehement inițiativa și a solicitat retragerea proiectului de pe agenda legislativului, invocând că se urmărește falsificarea rezultatelor scrutinului prezidențial din toamnă.

Mai precizăm că la nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

Tags: alegeri prezidentiale R. ModovaAlexandru Tănasefraudarea alegerilorscandal alegerivotul prin corespondenta
Știrile zilei