X

Expansiunea NATO în Europa provoacă o iritare virulentă a Moscovei

Intenţia NATO de a crea două noi comandamente “pentru cazul unui potenţial conflict cu Rusia” se încadrează în tactica sa de intimidare, susţine preşedintele Comisiei de apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), generalul Viktor Bondarev, fost comandant-şef al forţelor aeriene ruse, care a avertizat că, dacă acţiunile Alianţei vor lua o întorsătură periculoasă, Rusia va reacţiona imediat şi în mod adecvat, relatează TASS, potrivit agerpres.

“NATO face în permanenţă o demonstraţie deschisă de forţă, recurge la aşa-numita tactică de intimidare, provocând o cursă a înarmărilor. Intenţia sa de a crea două noi formaţiuni se încadrează în această tactică. Dar în cazul în care acţiunile Statelor Unite şi ale sateliţilor lor va lua o întorsătură periculoasă, Rusia – subliniez – va răspunde imediat şi în mod adecvat la ameninţare”, a afirmat generalul Viktor Bondarev într-o declaraţie difuzată de TASS miercuri.

Potrivit acestuia, vara trecută, Alianţa Nord-Atlantică a mărit efectivele Forţei de reacţie rapidă la 40.000 de militari pe flancul estic. “Dar noi ţinem sub control pulsul situaţiei”, a adăugat Viktor Bondarev, care l-a înlocuit în vară pe Viktor Ozerov la şefia Comisiei de apărare şi de securitate din Consiliul Federaţiei. Conform unor surse apropiate portalului RBK, Ozerov a trebuit să se retragă din funcţie la presiunea Ministerului Apărării.

Citeşte şi: Accident feroviar în Finlanda. Cel puţin patru oameni au murit – FOTO

Fostul comandant-şef al forţelor aeriene ruse susţine că motivele invocate de SUA pentru extinderea ramificaţiilor sale “sună absurd şi ridicol”.

“Nu se poate vorbi despre niciun fel de potenţial conflict cu Rusia. Nici vorbă despre aşa ceva. Istoria de secole a ţării noastre arată că noi am intrat în conflict numai ca ripostă. Dar vom reacţiona imediat”, a afirmat generalul Bondarev, citat de serviciul său de presă.

Publicaţia Wall Street Journal informase anterior, citând înalţi oficiali din ţări membre ale NATO, că Alianţa intenţionează să aprobe crearea a două noi comandamente pentru a consolida punctele slabe în eventualitatea unui potenţial conflict cu Rusia.

Potrivit ziarului, ar putea fi vorba de unităţi responsabile de logistică şi de apărare a căilor maritime în Oceanul Atlantic şi Oceanul Arctic de potenţiale ameninţări din partea unor submarine.

Se aşteaptă ca decizia privind crearea a două noi comandamente să fie luată în discuţie la reuniunea trimestrială a miniştrilor apărării din ţările membre NATO în noiembrie, la care va fi examinată noua structură de comandă a Alianţei. 

Tags: generalul Viktor BondarevNATOOceanul ArcticOceanul AtlanticrusiaViktor Ozerov
Categorii: Știrile zilei