
Dacă autoritățile nu vor tergiversa numirea unui nou guvern după demisia lui Alexandru Munteanu, procesul de negocieri de aderare la UE nu va fi afectat, consideră comentatorul politic Ion Tăbârță, citat de Radio Chișinău.
Citește și: Munca „la negru” încă este actuală în Moldova. Mii de persoane – depistate în șase luni
El a spus pentru sursa citată că dacă timp de câteva săptămâni va fi format un nou guvern, și starea de tranziție nu va fi prelungită, agenda europeană poate fi recuperată. Biroul pentru Integrare Europeană are capacitatea de a continua negocierile tehnice.
„Acum problema este alta. Cine va fi prim-ministru? Care va fi componența cabinetul de miniștri? Din câte înțelegem, din ceea ce ne-a spus liderul formațiunii PAS, Igor Grosu, în linii mari, viitorul cabinet de miniștri va fi compus și din actuali miniștri. Pe undeva cred că aceasta este logic. În momentul dat, nu cred că PAS-ul, dar și în general Republica Moldova, este gata de o schimbare radicală a cabinetului de miniștri. Urmează de a fi desemnat premierul, ca el, împreună cu echipa guvernamentală, să realizeze mai departe acele angajamente pe care Republica Moldova le are în procesul de integrare europeană. Din acest punct de vedere, dacă lucrurile nu vor fi tergiversate și se va alege repede un cabinet de miniștri și acel cabinet de miniștri va continua agenda de negocieri, cred că nu va fi nimic critic și parcursul de negocieri al Republicii Moldova nu va fi afectat”, spune Ion Tăbârță.
Uniunea Europeană dă asigurări că demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu nu va afecta sprijinul acordat Republicii Moldova și își exprimă încrederea că la Chișinău va fi format rapid un nou guvern, care va continua agenda de reforme și parcursul de integrare europeană.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Markus Lammert, care a precizat că Bruxellesul respectă procesele constituționale și democratice din Republica Moldova.
This post was last modified on 07/07/2026 16:58 16:58