Încă de când Donald Trump a început să vorbească despre recuperarea Groenlandei de la Danemarca, liderii europeni au sperat că vor ieși din atenția lui, notoriu de scurtă. Supunerea lor repetată a băgat Europa într-o încurcătură. Pentru a ieși, ei trebuie să se angajeze că nu vor da înapoi.
În timp ce europenii se tem că solicitările lui Trump ar putea distruge NATO, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a sugerat că aceștia nu prea au de ales. „Liderii europeni vor înțelege că trebuie să fie sub umbrela de securitate a SUA”, a spus el. „Ce s-ar întâmpla în Ucraina dacă SUA și-ar retrage sprijinul? Totul s-ar prăbuși.”
Europenii încep încet, dar dureros să înțeleagă adevărata lor situație. Statele Unite susțin că trebuie să dețină Groenlanda pentru securitatea lor națională. Acum s-au întors împotriva Europei, cerându-i să predea teritorii și oameni pentru a satisface capriciul unui președinte.
Europa trebuie să învețe limbajul brutal
Singura modalitate de a menține independența europeană este escaladarea. Pentru a face bine acest lucru, Europa trebuie să încorporeze în gândirea sa economică idei care par străine unui continent care preferă puterea soft în locul strategiilor de securitate dure – descurajarea, amenințările credibile și escaladarea dominației, scrie Henry J. Farrell, profesor de democrație și relații internaționale la Johns Hopkins University, într-un articol de opinie publicat de New York Times.
Angajamentele credibile și “firele-capcană” (acele fire care odată atinse declanșează un mecanism-capcană) sunt conceptele strategice enunțate de Thomas Schelling, economist laureat al Premiului Nobel și gânditor în domeniul securității naționale, decedat în 2016.
Ideile sale au modelat strategia nucleară a Americii în Războiul Rece. El considera războaiele prin intermediari și amenințările cu atacuri cu rachete drept limbajul brutal în care Uniunea Sovietică și Statele Unite negociau între ele, fiecare căutând avantaje politice, evitând în același timp anihilarea nucleară reciprocă.
Schelling și colegii săi credeau că marile puteri puteau descuraja atacurile prin amenințări credibile cu represalii, chiar dacă ripostarea efectivă ar fi dificilă sau dureroasă.
Ambiguitatea era dușmanul eficienței: amenințările trebuiau să fie clare și lipsite de lacune care ar putea permite executantului să dea înapoi. Cele mai credibile amenințări erau acelea pe care executantul trebuia să le pună în aplicare, altfel nu avea încotro.
Noțiunea de “dominanță prin escaladare”, dezvoltată de futurologul RAND și strategul nuclear Herman Kahn, joacă un rol crucial în a determina cine dă înapoi și cine nu. Dominanța prin escaladare înseamnă că, dacă o luptă escaladează și două părți se atacă reciproc, puterea mai dispusă să îndure durerea și să continue să riposteze se va impune. Atâta timp cât alte puteri înțeleg acest lucru, nu vor declanșa lupte între ele.
Amintiri din Berlinul de Vest
Asemenea idei ar fi putut motiva cele opt țări europene care au desfășurat un mic exercițiu militar în Groenlanda săptămâna trecută. Cu siguranță nu credeau că scurta lor expediție ar putea apăra un teritoriu imens împotriva unei incursiuni militare americane. În schimb, au creat ceea ce Schelling a numit un fir de capcană.
În timpul Războiului Rece, Berlinul de Vest se afla la peste 160 de kilometri în interiorul teritoriului sovietic și era practic de neapărat din punct de vedere militar. Schelling a sugerat că Statele Unite ar putea staționa militari acolo pentru ca aceștia să moară, dacă sovieticii ar ataca. De cealaltă parte, liderii sovietici se temeau că, dacă ar intra în această capcană, ar putea provoca un război nuclear. Așa că au preferat să nu riște.
În mod similar, dacă America invadează un teritoriu care are sprijinul militar explicit de la opt aliați NATO, trebuie să se teamă că acest lucru va precipita o criză politică mult mai mare. Tacticile par să fi funcționat: administrația Trump a trecut rapid de la amenințări militare la cele economice.
Însă Uniunea Europeană pare să se simtă mai puțin confortabil când trebuie să se inspire din manualul strategic al lui Thomas Schelling pentru a purta un război economic.
Guvernele europene au ezitat timp de aproape un deceniu să-l respingă pe Trump. Totuși, au un fir-capcană economic, oricât de imperfect, pe care îl pot folosi dacă ar cădea de acord: așa-numitul instrument anti-coerciție sau bazooka comercială, așa cum e adesea denumit.
Avem o armă. De ce n-o folosim?
Instrumentul a fost creat în 2023, după ce oficialii europeni s-au alarmat de amenințarea tot mai mare a transformării comerțului într-o armă.
Este o platformă pentru războiul economic și le permite oficialilor Uniunii Europene să aplice tarife comerciale, să refuze accesul la piețele financiare, să revoce proprietatea intelectuală, să interzică investițiile și să impună restricții la import și export țărilor care încearcă să constrângă Europa.
Instrumentul anti-coerciție este foarte puternic în principiu, dar nu a fost niciodată folosit pe câmpul de luptă economic.
Poate fi implementat doar după investigarea faptelor și după consultări, iar guvernele europene pot să se opună utilizării sale.
În trecut, statele mai mari din UE, de pildă Germania, au avertizat împotriva utilizării instrumentului pentru a evita să fie atrase în conflicte economice care le-ar putea afecta interesele naționale.
Deocamdată, instrumentul anticoercițional este mai puțin o bazooka și mai degrabă o petardă îmbibată cu apă, consideră profesorul american, amintind că unii oficiali europeni au susținut că simpla existență a instrumentului reprezintă un factor de descurajare suficient împotriva atacurilor. Dar nu așa funcționează descurajarea, subliniază Farrell.
Dacă nimeni nu crede că vei folosi o armă împotriva lui, nimeni nu se va teme de ea.
Oficialii europeni vorbesc neîncetat despre instrumentul anti-coerciție, dar acesta tot nu reușește să descurajeze, fiindcă liderii UE par extrem de reticenți în a-l folosi.
Acum, un atac este în desfășurare. Trump folosește tarife vamale și alte amenințări pentru a forța Europa să se supună. Deci ce urmează?
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Washingtonul vede, dar nu crede
Folosind bazooka, Uniunea Europeană își va asuma niște riscuri.
Aceasta are în vedere impunerea de tarife în valoare de 93 de miliarde de euro (aproximativ 109 miliarde de dolari) Statelor Unite, dar încă nu a decis sau nu a activat instrumentul anticoercitiv.
Franța a propus utilizarea acestuia, dar majoritatea statelor UE doresc un dialog cu Trump înainte de a merge mai departe, iar cancelarul Germaniei a declarat că orice represalii ar trebui să fie sub o formă care “protejează interesele Germaniei”, care include menținerea exporturilor.
Exact pentru asta a fost conceput instrumentul. Europa, însă, pare prea timidă să folosească bazooka. Bessent s-a amuzat, spunând că arma cea mai puternică a Europei este “temutul grup de lucru european”, sugerând că UE nu va ajunge niciodată să utilizeze instrumentul. Europa nu pare să se grăbească să-i arate că se înșală.
Cu toate acestea, dacă Europa vrea să-și păstreze independența, trebuie să acționeze. Instrumentul anticoercitiv, cu toate defectele sale, este cea mai bună opțiune pe care o are. Ar trebui să înceapă procesul de activare și să anunțe rapid măsurile specifice pe care le-ar impune, consideră expertul.
Astfel de măsuri ar putea include revocări ale proprietății intelectuale care ar putea dăuna marilor companii tehnologice americane. Instrumentul anticoercitiv permite, de asemenea, represalii împotriva persoanelor și companiilor care acționează în numele guvernelor coercitive.
Limitele acestor instrumente sunt neclare și netestate, dar ar putea transforma clientelismul galopant al administrației Trump într-o armă împotriva sa.
Trump ar putea declanșa “Armaghedonul”
Miliardarii și companiile care și-au legat interesele de cele ale președintelui ar putea descoperi brusc că au o mare problemă. Investitorii și entuziaștii cripto care salivează la gândul preluării mineralelor din Groenlanda și la înființarea propriului guvern privat acolo ar putea descoperi că fanteziile lor vin cu un preț piperat.
Însă există și un risc, admite expertul american: Trump ar putea declanșa “Armaghedonul”, retrăgând imediat tot sprijinul pentru Ucraina. Ar fi un dezastru pentru Europa. Dar ar fi, de asemenea, un dezastru pentru America și pentru Trump, deoarece piețele ar putea să se prăbușească, iar relația transatlantică s-ar nărui.
Europa trebuie să-și folosească firul-capcană dacă vrea să descurajeze atacurile lui Trump și, eventual, în viitor, ale Chinei. Dacă o va face, probabil că va avea avantajul în negocieri.
Majoritatea americanilor nu sunt de acord cu tentativa lui Trump de a cumpăra Groenlanda și mulți alții se opun ideii de a o lua cu forța. Fanteziile se dezumflă rapid odată ce costurile reale devin evidente, dar este imposibil ca Europa să impună costuri fără a-și asuma ea însăși niște riscuri, conchide Henry J. Farrell.
