X

Expert: Decizia CSE de a exclude din cursa electorală Partidul Șansă este neconstituțională

Decizia de astăzi a CSE de a exclude din cursa electorală Partidul Șansă a discreditat instituția Guvernului și CEC și poate servi drept temei pentru a declara nevalabile alegerile din 5 noiembrie. Este opinia expertului constituțional Alexandru Arseni.

„Nu spun că așa va fi, dar temeiuri cu părere de rău sunt… Este o decizie neconstituțională a CSE, dacă vor merge în instanță vor câștiga cu siguranță (…) Noi vorbim despre supremația legii și egalitatea în fața legii”, a menționat Arseni.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

 Comisia pentru Situații Excepționale a decis anularea concurenților electorali din cadrul Partidului „Șansă” la alegerile locale de duminică, 5 noiembrie.

Potrivit premierului Dorin Recean, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au analizat rapoartele oamenilor legii, dar și ale partenerilor occidentali, privind acțiunile reprezentanților PP „Șansă” de a sabota alegerile locale.

De menționat că directorul Serviciului de Informații și Securitate a declarat că R. Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediul grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor.

După anunuți directorului SIS, liderul „Șansă”, Alexei Lungu, apropiat politicianului fugar Ilan Șor, a declarat că pe 3 noiembrie, prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), va fi luată decizia ca reprezentanții partidului pe care îl conduce să fie scoși din cursa electorală.

Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Tags: Alexandru ArseniCECguvernSansa
Categorii: PoliticăȘtirile zilei