
Potrivit lui Iachimovschi, investigația întârzie întrucât a fost dificil de identificat un expert calificat care să analizeze prețul și calitatea lucrărilor executate la drumul de 3,5 km. Expertul ucrainean urmează să ajungă în Republica Moldova în luna iunie.
„Expertul este un subiect independent în cadrul unui proces penal. N-o să vin cu prognoze, dar sperăm că în termene cât mai restrânse vor fi furnizate toate informațiile relevante privind prețul și calitatea lucrărilor, pentru că asta ne interesează”, a declarat Iachimovschi.
Pe lângă expertiza tehnică, procurorii au demarat și alte acțiuni procesuale menite să contribuie la elucidarea completă a cazului. „Colegii mei au format mai multe comisii rogatorii, care vor face mai multă lumină asupra acestui caz. Dacă obținem răspunsurile pe care considerăm că le vom obține, va fi destul de interesant”, a mai precizat procurorul.
Pentru construcția drumului și a parcării adiacente au fost alocate peste 280 de milioane de lei din bugetul de stat.