X

Experţi ai părţilor rămase în acordul nuclear cu Iranul se reunesc la Teheran

Experţi ai părţilor care continuă să adere la acordul internaţional privind programul nuclear iranian se întrunesc joi pentru discuţii la Teheran, a anunţat agenţia iraniană de presă Mehr, citată de AFP, potrivit agerpres.

Prevăzută de mai mult timp, potrivit agenţiei, întâlnirea, cu uşile închise, are loc în contextul unei incertitudini privind viitorul acordului de când SUA s-au retras din el în mai şi al unor tensiuni diplomatice provocate de anunţul făcut marţi de către Iran privind un plan ce vizează creşterea capacităţii sale de îmbogăţire a uraniului.

Citeşte şi: Vaticanul ‘se leapădă’ rând pe rând de preoţii pedofili

Este vorba de o reuniune a comisiei comune a acordului la ”nivel de experţi” din Iran, Grupul E3 (Germania, Franţa şi Marea Britanie), serviciul diplomatic al Uniunii Europene, China şi Rusia, potrivit unei surse diplomatice.

”Este o reuniune tehnică, cum are loc în mod constant”, cu ”o ordine de zi economică”, a precizat sursa.

De când SUA s-au retras din acordul internaţional încheiat în iulie 2015 la Viena, China, Rusia şi Uniunea Europeană îşi susţin intenţia de a salva acest acord, încercând să convingă Teheranul să adere în continuare la el. Dar impunerea de sancţiuni americane împotriva Teheranului începe să-i determine să plece pe investitorii străini reveniţi în Iran după 2015. 

Citeşte şi: Kim Jong-Un a implorat ‘în genunchi’ pentru un summit cu Trump (Rudy Giuliani) 

Tags: acord nuclearChinafrantagermaniaîmbogăţirea uraniuluiIranmarea britanieprogram nuclearrusiaSUAteheranuniunea europeanaViena
Categorii: Sinteze