Experţi ucraineni lucrează deja la locul exploziei unei rachete în sud-estul Poloniei

Experţi ucraineni lucrează deja la locul din sud-estul Poloniei, în apropierea frontierei cu Ucraina, unde o rachetă a ucis marţi doi oameni, a anunţat vineri ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Kuleba a scris pe Twitter că Ucraina va continua cooperarea ”deschisă şi constructivă” cu Polonia în legătură cu incidentul de marţi.

Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

Varşovia şi aliaţii săi occidentali afirmă că explozia a fost produsă de o rachetă a apărării aeriene ucrainene ce urmărea o rachetă rusă.

Ucraina neagă această posibilitate şi susţine că deţine dovezi ale unei ‘piste ruse’ în acest incident.

După ce iniţial Rusia a fost desemnată drept suspect pentru raidul de marţi, ceea ce a stârnit temeri privind o escaladare a conflictului cu NATO, miercuri preşedintele polonez Andrzej Duda a estimat drept “foarte probabil” ca racheta să fi provenit din apărarea antirachetă a Ucrainei.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

Înaintea reuniunii virtuale de miercuri, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a incriminat mai direct Rusia, asigurând că “e clar că nu este vina Ucrainei” şi că în primul rând responsabilitatea pentru căderea rachetei o poartă Rusia, care “continuă războiul ei ilegal împotriva Ucrainei”, notează AFP.

Racheta a căzut în Polonia într-un context în care Rusia a efectuat marţi bombardamente masive asupra unor infrastructuri civile ucrainene din toată ţara, inclusiv din apropiere de frontiera cu Polonia, lăsând fără curent milioane de localnici, potrivit Kievului.

Tags: Andrzej DudaDmitro KulebaNATOPoloniarusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina