X

Experţii au descoperit ‘substanţe chimice periculoase’ la o facilitate petrolieră în sudul Libanului (premier)

Premierul libanez în exerciţiu, Hassan Diab, a afirmat vineri că experţii au descoperit “substanţe chimice periculoase” depozitate la o facilitate petrolieră de la Zahrani, în sudul ţării, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit lui Diab, autoritatea libaneză pentru energia atomică a identificat substanţele ca fiind “nucleare”, după examinarea unui raport realizat de compania germană de transporturi Combi Lift, însărcinată de guvernul libanez cu debarasarea materialelor de risc din portul Beirut.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Un purtător de cuvânt al companiei germane a afirmat că nu are cunoştinţă de situaţia de la Zahrani.

Problema “trebuie discutată acum şi reglementată cu promptitudine”, a afirmat Diab după o reuniune a Consiliului suprem de apărare a ţării, potrivit unui comunicat al acestuia.

Acum aproape opt luni, în august, un stoc de azotat de amoniu ţinut ani la rând în portul Beirut în condiţii precare s-a aflat la originea unei devastatoare explozii, soldate cu aproape 200 de morţi, aminteşte Reuters.

În urma exploziei, care a accentuat criza financiară din Liban, cabinetul condus de Diab a demisionat, dar continuă să administreze ţara cu titlu interimar.

Combi Lift, angajată de statul libanez după deflagraţia din august, a indicat că a descoperit în portul Beirut 58 de containere care prezintă pericol pentru oraş, unele fiind acolo de peste un deceniu.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Ambasadorul german la Beirut, Andreas Kindl, a precizat mai devreme în martie că materialele din containere sunt bine ambalate şi urmează să fie transportate în Germania pentru a fi “eliminate”, imediat ce Libanul va face o plată de 2 milioane de dolari prevăzută în contract.

Purtătorul de cuvânt al Combi Lift Malte Steinhoff a menţionat că se poartă discuţii cu autorităţile libaneze în ce priveşte finanţarea şi se speră să se găsească o soluţie chiar luna aceasta.

Tags: Andreas KindlBeirutDiabexploziiHassan DiabZahrani
Categorii: Sinteze