Expertiza psihiatrică a lui Marc Dutroux a fost prelungită

Publicat:

Evaluarea sănătăţii mintale a lui Marc Dutroux, unul dintre cei mai periculoşi criminali din Belgia, a fost prelungită la solicitarea medicilor psihiatri responsabili cu acest dosar, a anunţat marţi unul dintre avocaţii condamnatului, potrivit AFP, scrie agerpres.

Dutroux este considerat drept unul dintre cei mai periculoşi criminali din istoria Belgiei. În 2004, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru răpirea şi violarea a şase fete şi tinere şi pentru uciderea a patru dintre ele. Faptele au avut loc în 1995 şi 1996.


Citește și : Situaţia pandemiei covid-19 în lume (AFP)

În octombrie anul trecut, Tribunalul de aplicare a pedepselor (TAP) din Bruxelles a ordonat o nouă expertiză psihiatrică a condamnatului, aflat în detenţie de peste 23 de ani la izolare.

Prezentarea raportului final al celor trei medici mandataţi fusese stabilită pentru 11 mai. Totuşi, acest termen nu va fi respectat, iar concluziile vor fi prezentate la o dată ulterioară, a declarat Bruno Dayez, unul dintre avocaţii lui Marc Dutroux.

”Tribunalul a acordat prelungirea cerută de către experţi, fără a fixa un termen”, a explicat avocatul pentru AFP.

Cei trei psihiatri, care s-au putut întâlni cu Dutroux în închisoare, au dorit ca munca lor să fie completată de teste psihologice care până acum nu au putut fi realizate.

”Ei au cerut intervenţia a trei psihologi şi totul este îngheţat pentru moment”, a adăugat Dayez.

Marc Dutroux (63 de ani) a fost arestat în 1996 şi condamnat opt ani mai târziu la închisoare pe viaţă.

În timpul procesului său desfăşurat la Arlon (sud-estul Belgiei), a fost descris de către psihiatri drept un ”adevărat psihopat”, ”pervers narcisist” şi ”manipulator”.

Citește și : Mexicul a primit primele 211 ventilatoare de la ‘prietenul’ Trump

Însă pentru evaluarea sănătăţii sale mintale, justiţia nu dispune în prezent de nimic mai recent decât două rapoarte efectuate de serviciul psiho-social al penitenciarului de la Nivelles (centrul Belgiei), unde Marc Dutroux îşi ispăşeşte pedeapsa.

Avocatul Bruno Dayez, care în 2016 a reluat apărarea lui Dutroux, doreşte punerea în libertate a acestuia în 2021, după 25 de ani de detenţie, iar în această perspectivă el a solicitat TAP o nouă evaluare a sănătăţii mintale şi a periculozităţii clientului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.