X

Explicația științifică a miracolelor. Cum funcționează puterea combinată a corpului fizic, mental și emoțional

Explicația științifică a miracolelor. Cum funcționează puterea combinată a corpului fizic, mental și emoțional

Literatura de specialitate abundă de cazuri în care oameni obișnuiți au reușit să facă lucruri considerate miraculoase. În realitate, ei au reușit să își facă mintea să funcționeze la unison cu emoțiile și să se concentreze cu putere pe un singur gând, iar inimaginabilul s-a produs.

Puterea psihică înseamnă și obiceiuri, nu doar motivație, așa cum s-ar putea crede la prima vedere. Puterea psihică este despre construirea unor obiceiuri zilnice care să ne permită să respectăm un program și să trecem peste provocări și distrageri, astfel încât să avem un corp fizic sănătos, dar și gânduri și emoții pozitive.

„Puterea este asociată de cele mai multe ori cu voința, ambiția, totul rezumându-se în final la un aspect psihologic. Puterea fizică este doar un mecanism pe care puterea emoțională și mentală o coordonează și o declanșează”, explică psihologul Stelian Chivu.

Când vorbim despre puterea emoțională, în ecuație intră și inteligența emoțională, ce reprezintă abilitatea de a recunoaște și înțelege emoțiile din noi și din ceilalți și capacitatea de a folosi această conștientizare pentru a ne gestiona comportamentul și relațiile.

Cazul consemnat de literatura de specialitate

Puterea emoțională este capacitatea fiecăruia dintre noi de a păstra cât mai mult timp o emoție pozitivă și este strâns legată de voință, un proces psihic complex ce presupune efectuarea mai multor acțiuni conștiente pentru îndeplinirea unui scop.

„Este și un exemplu extrem de cunoscut în literatura de specialitate. Un adolescent de 17 ani își repara mașina ridicată pe cric. La un moment dat, cricul cedează, iar tânărul este prins sub mașină și începe să strige. Mama ridică mașina cu propriile mâini și reușește să își scoată fiul de sub ea, fără să conștientizeze pe moment că ce a făcut este de domeniul extraordinarului. Sunt situații cum este și aceasta, în care puterea mentală combinată cu cea emoțională se manifestă printr-o putere fizică spectaculoasă. Este ceea ce lumea numește <miracole>”, susține psihologul Stelian Chivu.

Tags: Cum funcționeazămental și emoționalputerea combinată a corpului fizic
Diverse