EXPLOZIE într-o cantină din China! Cel puţin 20 de persoane au rămas sub dărâmături (VIDEO)

Publicat:

O explozie produsă vineri într-o cantină a administraţiei locale din Chongqing, în sud-estul Chinei, a blocat în interior cel puţin 20 de persoane, semnalează presa de stat chineză, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Incidentul a avut loc puţin după ora prânzului (04:00 GMT), “probabil din cauza unei scurgeri de gaze”, a afirmat televiziunea publică CCTV, potrivit căreia echipaje de intervenţie au ajuns deja la faţa locului.


Citeşte şi: O şefă din domeniul sănătăţii anunţă SFÂRŞITUL pandemiei – Black News

În primele fotografii difuzate de mass-media în reţelele sociale se văd pompieri în echipament de culoare portocalie, urcaţi pe bucăţi de zid prăbuşite, ajutaţi de o macara.

Imaginile video prezintă un nor gros de fum cenuşiu deasupra unei grămezi de moloz şi civili care evacuează victime.

Citeşte şi: Tokaev anunţă restabilirea ordinii constituţionale în Kazahstan – Black News

Mai mulţi răniţi au fost duşi deja la spitale, transmite CCTV, care precizează că au fost mobilizat un efectiv de 250 de oameni şi 50 de vehicule de intervenţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic,...

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși SUA au anunțat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.