
Patru persoane au murit şi alte patru au fost date dispărute în urma unei puternice explozii de gaz care a distrus miercuri seară o casă la Szczyrk, o staţiune de schi din sudul Poloniei, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP, transmite şi agerpres.
Joi dimineaţă, circa o sută de pompieri căutau în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele arse, explozia fiind însoţită de un mare incendiu.
Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’
Conform guvernatorului provincial (voievod) al Sileziei, Jaroslaw Wieczorek, unul dintre cei patru morţi este un copil.
Într-o declaraţie pentru jurnalişti la locul accidentului, el a spus că primele informaţii relevă că în casă se aflau opt persoane la momentul exploziei.
Citeşte şi: Incident armat la baza din Pearl Harbor!(VIDEO) Doi oameni au murit!
Agenţia locală a distribuitorului de gaz PSG a precizat că explozia a fost precedată de o scădere a presiunii într-o conductă de gaz, ceea ce ar putea indica faptul că ea a fost spartă accidental în timpul unor lucrări din apropiere.
Aceste lucrări, desfăşurate de o companie specializată în canalizare, nu aveau legătură cu gazoductul.