O persoană a suferit arsuri în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaz de la un aragaz.
Cazul a fost înregistrat într-o gospodărie din satul Costești, raionul Ialoveni. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au constatat că incendiul s-a produs în urma unei deflagrații, fiind afectate bunuri materiale din încăperile bucătăriei și dormitorului. Totodată, proprietarul locuinței un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Acesta, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spitalul raional pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. La moment starea acestuia este grav-stabilă.
La fața locului, specialiștii IGSU, au stabilit preliminar că incidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale.
Toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.












