X

Explozie puternică într-un bloc de locuințe din Germania. O persoană și-a pierdut viața!

O persoană a decedat şi aproximativ 25 au fost rănite vineri din cauza unei explozii într-un bloc de locuinţe din oraşul est-german Blankenburg, a anunţat poliţia germană, potrivit DPA, AFP şi Reuters, transmit și agerpres.

Deflagraţia, a cărei cauză nu este deocamdată cunoscută, s-a produs la câteva minute după ora locală 09:00 (08:00 GMT) într-un bloc situat la periferia oraşului Blankenburg. La scurt timp a izbucnit un incendiu.

Citește și: Boris Johnson obţine o majoritate absolută în alegerile anticipate

Corpul persoanei decedate a fost descoperit în apartamentul unde a avut loc explozia, a precizat poliţia locală.

Un purtător de cuvânt al poliţiei germane a estimat că bilanţul ar putea creşte.

Citește și: UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei

Locuitorii imobilului cu 60 de apartamente şi copiii de la o grădiniţă din apropiere au fost evacuaţi, iar zona a fost închisă. Niciun copil nu a fost rănit.

Într-o fotografie postată pe Twitter de poliţie se poate vedea fum ieşind de pe ferestrele unui apartament de la etajul al doilea al unui bloc datând din timpul fostei Republici Democrate Germane (Germania de Est).

Tags: Blankenburgexploziegermania
Categorii: Externe