Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Publicat:

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite la Paris după ce bateria unei trotinete electrice a explodat într-un club. Un perete al clădirii a fost smuls de suflul deflagrației și s-a prăbușit peste oameni. 140 de persoane se aflau în club în momentul exploziei, transmite AFP, citată de News.ro.

Bateria unei trotinete electrice a explodat într-un club din Paris şi a declanșat căderea unui perete, declară AFP surse din poliţie şi pompieri, citat de News.ro.


CItește și: Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Explozia a avut loc către ora locală 23.30 (duminică, 0.30, ora României) la cel de-al patrulea etaj, ultimul al clădirii, unde era depozitată bateria trotinetei. Aproape 140 de persoane se aflau în momentul exploziei în Clubul Pachamama, potrivit cotidianului francez.

Una dintre persoanele rănite, care prezenta mai multe plăgi profunde, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Pitié-Salpêtrière, însă viaţa nu îi era în pericol, potrivit aceleiaşi surse. Ceilalţi doi răniţi au suferit „contuzii uşoare”. Proprietarul trotinetei a fost audiat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.