EXPLOZIE puternică la un birou FSB din Rusia (VIDEO). O persoană a murit, trei sunt internaţi în spital

UPDATE: O persoană a fost ucisă şi alte trei rănite, miercuri, de o explozie produsă în apropierea unui birou al Serviciului federal de securitate rus (FSB) din oraşul Arhanghelsk, situat în nord-vestul Rusiei, transmit Reuters, AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

”A fost detonată o încărcătură explozivă”, a declarat Igor Orlov, guvernatorul regiunii Arhanghelsk. Acesta a precizat că o persoană a decedat şi alte trei au fost spitalizate în urma deflagraţiei.

Comitetul antiterorism de la Moscova a anunţat că persoana decedată este chiar autorul acestui atac, iar cei trei răniţi sunt angajaţi ai FSB.

Anterior, mai multe agenţii de presă ruse au relatat că o explozie a avut loc în interiorul biroului FSB din Arhanghelsk.

Ştire iniţială: O persoană a fost ucisă şi alte trei rănite, miercuri, de o explozie produsă în apropierea unui birou al Serviciului federal de securitate rus (FSB) din oraşul Arhanghelsk, situat în nord-vestul Rusiei, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”A fost detonată o încărcătură explozivă”, a declarat un purtător de cuvânt al administraţiei locale din Arhanghelsk. Acesta a precizat că o persoană a decedat şi alte trei au fost spitalizate în urma deflagraţiei.

Citeşte şi: Un jihadist cu dublă cetăţenie a fost condamnat la ani grei de închisoare în SUA

Citeşte şi: Sarkozy ştie cum poate fi evitat Brexit-ul şi propune un ‘nou tratat european’

This post was last modified on 31/10/2018 11:39 11:39

Tags: ArhanghelskexplozierusiaServiciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB)
Categorii: Știrile zilei