Explozie puternică urmată de focuri de armă la Kabul, în apropierea ‘Zonei Verzi’

Publicat:

O explozie puternică urmată de focuri de armă sporadice a avut loc marţi în capitala afgană Kabul, în apropierea ”Zonei Verzi”, unde se află clădiri guvernamentale şi ambasade, au anunţat oficiali din poliţie, relatează Reuters, scrie agerpres.  

Potrivit unui oficial de securitate, explozia pare să fi fost cauzată de un vehicul capcană şi ţinta ar fi fost reşedinţa unui membru al parlamentului afgan.


Citește și :  Petrolierul Mercer Street a ancorat într-un port din Emiratele Arabe Unite

Doi bărbaţi înarmaţi se aflau încă în zonă şi au avut loc confruntări cu forţele de securitate afgane, a declarat oficialul citat.

Spitalul de Urgenţă din Kabul a anunţat că a primit deja şase persoane rănite în atac, care nu a fost deocamdată revendicat.

Confruntările dintre forţele afgane şi talibani s-au intensificat în toată ţara, insurgenţii câştigând controlul asupra unor obiective de infrastructură.

Citește și : Iranul înregistrează un nou record de infectări zilnice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.