X

EXPLOZIE şi INCENDIU la bordul unui submarin rusesc: 14 marinari au murit!

Autorităţile norvegiene au anunţat marţi că au fost informate de Moscova despre o explozie de provocată de acumulare de gaze la bordul unui submarin de cercetare al armatei ruse, unde în urma incendiului declanşat şi-au pierdut viaţa 14 marinari, relatează AFP, potrivit agerpres.

“A fost o explozie cauzată de acumularea de gaze, confirmată de autorităţile ruse”, a declarat Per Strand, directorul Autorităţii norvegiene pentru protecţie împotriva radiaţiilor şi siguranţă nucleară, fără a oferi informaţii suplimentare.

Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

“Aşteptăm informaţii de la partea rusă pentru a afla dacă există un reactor nuclear la bordul submarinului”, a adăugat Autoritatea norvegiană, care până acum nu a constatat o creştere a nivelului de radiaţii.

La rândul său, armata rusă a dat foarte puţine detalii despre incendiul care a avut loc luni la bordul misteriosului submersibil proiectat, în conformitate cu versiunea oficială, pentru studierea mediilor marine şi a fundului oceanelor.

Potrivit unor surse citate de ziarele RBK şi Novaia Gazeta, submersibilul în cauză este submarinul nuclear AS-12, supranumit ”Locharik”, un dispozitiv secret conceput pentru cercetare şi operaţiuni speciale la mare adâncime, cunoscut sub numele de cod AS-12.


Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, 14 persoane – toţi marinari ai armatei ruse, s-au intoxicat în urma incendiului. Incendiul a fost stins, iar submarinul a revenit la baza sa, ceea ce înseamnă că există supravieţuitori.

Incendiul s-a declanşat în cursul unei operaţiuni de colectare a datelor subacvatice, potrivit armatei ruse, care precizează că submersibilul se află în prezent la baza sa din oraşul-port Severomorsk, regiunea Murmansk, în Arctica. O anchetă este efectuată de armata rusă pentru a determina cauzele incendiului. 

Tags: ArcticaAS-12LocharikNorvegiaregiunea MurmanskrusiaSeveromorsksubmarin
Categorii: Știrile zilei