
Mai multe explozii s-au produs în cursul nopţii în portul Hamburg, din nordul Germaniei, după un incendiu de amploare care a fost stins marţi după mai mult de 40 de ore, transmite miercuri DPA, potrivit stiripesurse.ro.
Două containere au luat foc şi pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de tunuri cu apă, a declarat un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Hamburg.
Citeşte şi: 34 de ani de Independență. Ce s-a întâmplat pe 27 august 1991 – Stiripesurse.md
Pentru a împiedica răspândirea focului, serviciile de urgenţă au creat perdele de apă între containere.
Aproximativ 30 de pompieri încă se aflau miercuri dimineaţă la locul incendiului pentru a încerca să prevină eventuala reaprindere a focului.
Abia după aceea anchetatorii vor putea investiga cauza şi celelalte circumstanţe ale incendiului.