Exporturile de gaze ale grupului rus Gazprom s-au înjumătăţit în 2022

Publicat:

Exporturile de gaze ale grupului rus Gazprom către principalele sale pieţe externe aproape s-au înjumătăţit în 2022, atingând cel mai scăzut nivel de la începutul secolului, în condiţiile în care livrările în Europa au fost reduse semnificativ după invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Gigantul controlat de statul rus a extras în acest an 412,6 miliarde metri cubi de gaze, cu 20% mai puţin decât în 2021, din care 100,9 miliarde metri cubi au fost destinaţi exportului, a declarat miercuri directorul general Alexey Miller, în conferinţa de presă de la final de an. Este vorba de o scădere a exporturilor cu 46% comparativ cu 2021.


Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

“Ţin să subliniez că 2022 a fost un an foarte, foarte dificil”, a spus Alexey Miller, menţionând în special “schimbările radicale de pe pieţele de energie”, care au apărut ca urmare a sancţiunilor internaţionale impuse Moscovei, ca represalii la intervenţia militară în Ucraina.

În 2021, Rusia a fost, prin Gazprom, cel mai mare exportator mondial de gaze naturale şi principalul furnizor al Uniunii Europene, însă, între timp, cele 27 de state membre UE şi-au redus semnificativ importurile din Rusia, astfel că în prezent gazele ruseşti reprezintă mai puţin de 10% din importurile de gaze ale statelor UE, potrivit Comisiei Europene.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Gazprom nu a oferit cifre privind exporturile sale în fiecare ţară în parte. În acest moment gazele naturale ruseşti ajung în Europa printr-unul dintre punctele de la frontiera Rusiei cu Ucraina, precum şi printr-o ramură a conductei TurkStream, care trece prin Turcia, Serbia şi Ungaria.

În paralel, Gazprom şi-a majorat treptat livrările de gaze spre China, astfel că în luna decembrie volumul livrărilor zilnice a depăşit nivelurile prevăzute în contract, iar în unele zile au fost atinse chiar valori record.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.