Extincţia animalelor limitează puterea plantelor de a se adapta la schimbările climatice

Publicat:

Extincţia speciilor de animale capabile să răspândească seminţe în diverse areale este nefastă pentru plante, care pierd din capacitatea lor de a migra spre zone ce nu au devenit încă neospitaliere din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat joi în revista Science, informează AFP, potrivit agerpres.

“Atunci când dispar păsări sau mamifere, pierdem nu doar aceste specii. Pierdem şi funcţia lor ecologică importantă, care este aceea de a dispersa seminţe”, a explicat coordonatorul studiului, Evan Fricke, cercetător la Universitatea Rice din Danemarca.


Citeşte şi: Marea Britanie este ‘mai aproape de sfârșitul pandemiei de Covid decât orice țară din emisfera nordică’ – Black News

Studiul danez este primul din lume care a cuantificat această problemă la nivel mondial şi afirmă că abilitatea plantelor de a se adapta la schimbările climatice prin intermediul colaborării lor cu regnul animal a fost deja redusă cu 60%.

Speciile de arbori din regiunile devenite inospitaliere din cauza încălzirii climei de pe Terra pot, de exemplu, să migreze spre alte regiuni în care plouă mai mult, însă pot să facă acest lucru doar sub forma seminţelor transportate de diverse animale.

Jumătate dintre plante se bazează pe animalele, care mănâncă fructele sau nucile lor şi le transportă apoi seminţele mai departe, în timp ce alte specii de plante depind doar de vânt.

Pentru studiul lor, experţii danezi au folosit datele cumulate şi furnizate de mii de cercetări precedente despre comportamentul animalelor, pentru a alcătui o hartă a contribuţiei acestora la dispersarea seminţelor. Ei au comparat apoi o hartă ce anulează efectul dispariţiei speciilor cauzate de către oameni şi reducerea teritoriilor lor.

Modelele folosite au inclus numeroase detalii: “care sunt animalele ce se hrănesc cu seminţele unor fructe, sau seminţele ce pot fi deplasate în raport cu planta de origine”, a explicat Evan Fricke. Pentru animalele care nu au fost studiate în mod specific, comportamentul lor a fost analizat de un computer folosind datele obţinute de la specii similare.

Rezultatele s-au dovedit a fi surprinzătoare. Scăderea gradului de dispersare a seminţelor a fost deosebit de pronunţată în regiunile temperate din America de Nord, America de Sud, Europa şi Australia – deşi aceste regiuni au pierdut doar un procent redus de specii de mamifere şi de păsări.

Citeşte şi: OMS recomandă două noi tratamente împotriva COVID-19 – Black News

Perturbarea a fost mai puţin importantă în regiunile tropicale din America de Sud, Africa şi Asia de Sud-Est. Aceasta ar putea totuşi să se accelereze, dacă alte specii importante vor dispărea, precum elefanţii. Noul studiu arată astfel că eforturile privind protejarea animalelor pot ajuta la combaterea schimbărilor climatice.

“Declinurile înregistrate în rândul speciilor animale pot perturba reţelele ecologice într-un mod care ameninţă rezilienţa unor ecosisteme întregi”, a concluzionat Evan Fricke.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.