Extrema dreaptă din Germania câştigă tot mai mult în popularitate

Publicat:

Formaţiunea de extremă dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) a urcat cu 5 puncte procentuale faţă de săptămâna trecută, până la 10,5%, în preferinţele electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare de pe 24 septembrie din Germania, indică un sondaj realizat de institutul Infratest şi publicat de cotidianul Bild, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

AfD a ajuns astfel la cel mai mare sprijin electoral începând din luna martie.


Această creştere plasează AfD pe poziţia a treia în preferinţele electoratului german, după blocul conservator al cancelarului Angela Merkel, format din Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială şi susţinut de 36,5% din alegători, şi Partidul Social-Democrat (SPD), condus de Martin Schulz şi sprijinit de 23,5% din electorat.

Citeşte şi: Ultimul test înainte de alegeri: Schulz şi Merkel se confruntă în Bundestag

Sondajul mai relevă că AfD va deveni prima formaţiune naţionalistă de extremă-dreapta care intră în Bundestag după Al Doilea Război Mondial.

‘Alternativa pentru Germania’ a început să obţină susţinere în rândul electoratului german mai ales după decizia din 2015 a cancelarului Merkel de a permite intrarea a aproape 1 milion de refugiaţi în Germania şi de a evita astfel o catastrofă la frontierele Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.