
dpa
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) şi mişcarea anti-islam Pegida au anunţat un marş comun pentru a protesta împotriva crimelor comise de migranţi, după ce două proteste similare s-au soldat cu violenţe duminică şi luni în Germania, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.
Marşul va începe sâmbătă la orele locale 17:00 (15:00 GMT) în oraşul Chemnitz din estul Germaniei, unde uciderea unui bărbat german – moarte de care sunt acuzaţi un sirian şi un irakian – a alimentat ciocniri între protestatari rivali şi atacuri spontane asupra străinilor.
Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați
Conducerea AfD din Saxonia, landul unde au avut loc violenţele, a declarat că marşul de sâmbătă le va permite oamenilor “să-l jelească împreună pe Daniel H şi pe toate victimele multiculturalismului forţat”.
Liderul AfD Jeorg Meuthen a declarat înainte de aceasta la postul SWR că “nu partidul (său) este cel care stârneşte focul, ci starea întunecată a lucrurilor din ţară”.
Protestul spontan ca răspuns la uciderea bărbatului german a reunit luni în jur de 6.000 de protestatari anti-imigraţie şi aproximativ 1.000 de contra-protestatari. Au rezultat ciocniri în care au fost rănite 20 de persoane, printre care doi poliţişti.
Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat
Nu au fost proteste de stradă în masă marţi dimineaţa, constată dpa.
AfD a fost fondat în 2013 şi prima dată a câştigat locuri în parlamentul federal al Germaniei după alegerile de anul trecut.
Mişcarea Pegida – sau Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Vestului – a fost fondată aproximativ în aceeaşi perioadă şi a câştigat popularitate în timpul crizei refugiaţilor.
This post was last modified on 29/08/2018 15:05 15:05