ExxonMobil PLEACĂ din Rusia

Publicat:

Gigantul petrolier american ExxonMobil a anunţat marţi că se va retrage din ultimul său proiect major din Rusia şi nu va mai investi în ţară, urmând astfel exemplul multor concurenţi internaţionali după invazia Ucrainei, notează AFP, potrivit agerpres.

În numele unui consorţiu incluzând filiale ale companiei ruse Rosneft, o companie indiană şi o companie japoneză, ExxonMobil gestionează din 1995 proiectul Sakhalin-1, situat în extremitatea de est a ţării, în nordul Japoniei, şi deţine 30% din active.


Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News

“Ca răspuns la evenimentele recente, începem procesul de închidere a operaţiunilor şi luăm măsuri pentru a ieşi treptat” din acest proiect petrolier, a indicat grupul într-un comunicat.

“Având în vedere situaţia actuală”, ExxonMobil a ales să nu investească în noi proiecte în Rusia.

Moscova a lansat joi invazia Ucrainei, provocând o undă de şoc la nivel internaţional şi declanşând o salvă de sancţiuni economice occidentale împotriva Rusiei.

Multe companii au ales să se distanţeze, începând cu sectorul energetic.

ExxonMobil urmează, astfel, exemplul unor concurenţi internaţionali, precum grupurile britanice Shell şi BP, italianul Eni sau norvegianul Equinor, care şi-au propus să renunţe la acţiunile lor în mai multe proiecte comune cu companii ruseşti.

Francezii de la TotalEnergies au înclinat mai degrabă spre statu quo, alegând să nu părăsească Rusia, dar să nu investească mai mulţi bani acolo.

Guvernul rus a anunţat marţi că pregăteşte un decret pentru a opri această hemoragie, impunând restricţii temporare la ieşirea investitorilor străini din activele ruseşti.

ExxonMobil a subliniat că retragerea sa din ţară nu va fi imediată.

“În calitate de operator al Sakhalin-1, avem obligaţia de a asigura siguranţa persoanelor, protecţia mediului şi integritatea operaţiunilor”, a detaliat grupul.

“Procesul de încetare a activităţilor va trebui gestionat cu atenţie şi coordonat îndeaproape cu partenerii în participaţiune pentru a ne asigura că se desfăşoară în siguranţă”, a adaugă el.

Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News

Proiectul Sakhalin-1 este singurul proiect major la care ExxonMobil mai era prezent în Rusia, grupul retrăgându-se din două asociaţii mixte după impunerea unor sancţiuni anterioare împotriva Rusiei după invadarea Peninsulei Crimeea în 2014.

Grupul a indicat recent pe site-ul său că are birouri şi la Moscova şi Sankt Petersburg şi are aproximativ de 1.000 de angajaţi acolo.

În ultimul său raport anual, ExxonMobil şi-a evaluat activele din Rusia la aproximativ 4 miliarde de dolari, care rămâne o mică parte din activele sale totale (217 miliarde de dolari).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.