F-35 a devenit operaţional pe portavioanele americane

Publicat:

Forţele navale ale SUA au anunţat că versiunea aeronavală a avionului ‘invizibil’ F-35 a devenit operaţională pe portavioanele americane, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘F-35 este operaţional, pregătit pentru luptă şi pregătit pentru victorie’, a declarat joi comandantul US Navy, viceamiralul DeWolfe Miller.


Citeşte şi: Mexicul aprobă crearea unei Gărzi Naţionale împotriva narcotraficanţilor

‘Adăugăm un extraordinar sistem de armament arsenalului grupurilor noastre aeronavale, care ne va întări considerabil forţele armate’, a subliniat viceamiralul Miller.

Programul de armament F-35, lansat la începutul anilor 1990, este cel mai scump din istoria militară a SUA, cu un cost total pentru Pentagon estimat la aproape 400 miliarde de dolari, pentru fabricarea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.

Cu tot cu mentenanţa, costul total este evaluat la 1.500 miliarde de dolari pe toată durata de viaţă a programului, până în 2070.

În diversele sale versiuni, F-35 este desfăşurat de US Air Force (varianta F-35A), corpul puşcaşilor marini (F-35B, cu decolare scurtă şi aterizare verticală), US Navy (F-35C, cu aripi pliabile), aviaţia militară israeliană, forţele aeriene italiene şi Royal Air Force britanică, a indicat producătorul american Lockheed Martin.

Citeşte şi: Mexicul aprobă crearea unei Gărzi Naţionale împotriva narcotraficanţilor

Aparatul este lăudat pentru tehnologia care îl face nedetectabil de radare, pentru viteza supersonică, agilitate şi diverse captatoare care îi oferă pilotului un acces fără precedent la o gamă largă de informaţii.

Dezvoltarea acestui aparat a fost marcată însă de întârzieri şi de depăşiri de buget, precum şi de incidente care au consemnat de mai multe la sol ori întreaga flotilă de avioane ‘invizibile’, cum s-a întâmplat în octombrie trecut, după un accident fără victime.

Armata americană a utilizat pentru prima dată aparatul F-35 (în versiunea F-35B) în luptă în septembrie 2018, pentru a bombarda ţinte talibane în Afganistan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un asteroid se apropie de Pământ: Călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră

Un asteroid se apropie de Pământ: Călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră Un asteroid care călătorește cu peste 40.000 de mile pe oră...

Transnistria ar putea rămâne fără metan începând cu anul 2025

Transnistria ar putea rămâne fără metan începând cu anul 2025 Începând cu anul 2025, Ucraina va sista tranzitul de gaz rusesc pe teritoriul său, ceea...

VIDEO – Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă

VIDEO - Momentul în care spitalul de copii din Kiev e lovit de o rachetă Rusia a atacat luni puternic capitala Ucrainei, Kievul, fiind lovit...

Stoianoglo, omul cu care socialiștii vor s-o bată pe Maia Sandu la prezidențiale: ‘Moscova vrea să joace cartea omului politic mai de centru’

Stoianoglo, omul cu care socialiștii vor s-o bată pe Maia Sandu la prezidențiale: 'Moscova vrea să joace cartea omului politic mai de centru' Fostul procuror...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.