X

FABRICĂ de BEBELUŞI în Nigeria: Şase femei şi patru nou-născuţi au fost eliberaţi!

Poliţia nigeriană a eliberat marţi zece persoane, dintre care patru nou-născuţi, dintr-o maternitate ilegală, numită în mod obişnuit ‘fabrica de făcut bebeluşi’, în statul Ogun din sud-vestul Nigeriei, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei.

“Acţionând pe baza unor informaţii secrete, oamenii noştri au intervenit în această maternitate ilegală şi au salvat zece persoane – patru copii şi şase femei. Dintre acestea, patru erau însărcinate”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Abimbola Oyeyemi, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Riadul respinge orice implicare în asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh

Femeile au explicat poliţiei că proprietara maternităţii plătea bărbaţi pentru a le lăsa însărcinate şi vindea apoi nou-născuţii.

Această practică criminală este destul de răspândită în Nigeria, ţară cu 200 de milioane de locuitori, dar fiecare astfel de descoperire produce stupefacţie în rândul opiniei publice.

Unele dintre aceste tinere sunt atrase în capcană cu promisiunea unor locuri de muncă, însă în cele din urmă ajung însărcinate, forţate să dea naştere unor bebeluşi “de vânzare”, cumpăraţi în majoritatea cazurilor de cupluri dornice să adopte un copil.

Proprietara maternităţii a fugit, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că poliţia şi-a intensificat eforturile pentru a o aresta şi pentru a o preda justiţiei.

Citeşte şi: Directorul Frontex se apără în faţa europarlamentarilor

Femeia a mai fost arestată şi la începutul anului. “Ea a fost judecată pentru trafic de fiinţe umane, dar a fost eliberată sub cauţiune şi şi-a reînceput activităţile”, a precizat poliţia.

Alţi doi suspecţi, printre care şi fiica proprietarei, au fost arestaţi.

Tags: Abimbola OyeyemibebelusiNigerianou-născuţiOgun
Categorii: Știrile zilei