Fabrica Renault din Rusia şi-a trimis angajaţii în concediu cu plată

Publicat:

Constructorul auto rus Avtovaz, o subsidiară a grupului Renault-Nissan, şi-a trimis angajaţii într-un concediu plătit timp de trei săptămâni, din cauza lipsei de componente importate, ca urmare a sancţiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Avtovaz, cel mai mare producător de automobile din Rusia, a fost nevoit să înceteze activitatea la două din uzinele sale.


Citeşte şi: S-a terminat pandemia? Covid se pare că nu a primit mesajul – Black News

Concediile de vară, care erau prevăzute a fi efectuate în perioada 25 iulie-14 august, au fost devansate începând cu 4 aprilie, a comunicat producătorul auto agenţiilor de presă ruseşti. Avtovaz are mai multe zeci de mii de angajaţi.

Grupul auto a precizat că trimiterea angajaţilor în concediu va permite companiei “să acumuleze componentele necesare pentru a asigura o funcţionare mai stabilă, începând cu data de 25 aprilie, a uzinelor de la Togliatti şi Izhevsk”, care au oprit activitatea la începutul lunii martie.

Pe lângă prăbuşirea rublei, care ar urma să afecteze posibilitatea ruşilor de a achiziţiona automobile importate, numeroşi constructori auto şi-au anunţat încetarea producţiei şi/sau a vânzărilor de automobile şi componente în Rusia.

Citeşte şi: Prima doamnă a Ucrainei se teme pentru viaţa soţului ei – Black News

Grupul auto Renault, proprietarul Dacia, are o expunere deosebită pe Rusia. Renault deţine un pachet de 68% din acţiunile Avtovaz, producătorul automobilelor marca Lada din perioada sovietică. În total, Renault depinde de Rusia pentru aproximativ 10% din veniturile sale, ceea ce înseamnă că are cea mai mare expunere pe această piaţă comparativ cu alţi mari producători auto internaţionali. Renault controlează aproximativ 30% din piaţa auto din Rusia şi aproape 40.000 de angajaţi în această ţară.

Celălalt acţionar de la AvtoVaz este Rostec State Corp., un conglomerat din sectorul de apărare deţinut de statul rus şi condus de Sergey Chemezov, un aliat al lui Vladimir Putin şi o persoană care este pe lista celor sancţionaţi de SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro Guvernul Germaniei oferă un grant de 15 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii...

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai Începând cu data de 5 mai și până în prezent,...

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului Organul responsabil de relații externe al regiunii transnistrene a publicat,...

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, a declarat că misiunea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.