X

Facebook a făcut progrese în depistarea ‘deepfake-urilor’

Cercetătorii de la Facebook au prezentat miercuri o metodă care ar putea permite, graţie inteligenţei artificiale (IA), depistarea ”deepfake-urilor”, imagini trucate hiperrealiste, precum şi determinarea originii acestora, informează AFP, potrivit agerpres.

Trucajele ”deepfake” sunt problematice în mediul online întrucât ar putea fi folosite pentru manipularea sau defăimarea internauţilor înfăţişând persoane, ce par să facă sau să spună lucruri pe care nu le-au făcut sau spus în realitate. Astfel de montaje au la bază tehnologii de inteligenţă artificială.

Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

”Sistemul nostru va facilita detectarea deepfake-urilor şi localizarea informaţiilor asociate”, au indicat într-un comunicat Tal Hassner şi Xi Yin, doi dintre cercetătorii reţelei de socializare, care au analizat acest subiect în colaborare cu Universitatea din Michigan.

Metoda lor ar trebui să furnizeze ”instrumente pentru a investiga mai bine incidentele de dezinformare coordonată care au recurs la deepfake”, au spus aceştia.

Pentru a pune la punct metoda, ei au utilizat o tehnică denumită ”retro-inginerie”, ce constă în deconstruirea realizării unui produs sau, în acest caz, a unui videoclip sau a unei fotografii. Programul lor depistează imperfecţiunile adăugate montajului, care alterează amprenta digitală a imaginilor.

În domeniul fotografiei, această amprentă permite identificarea modelului de aparat foto utilizat. În informatică, ”poate folosi la identificarea sistemului de generare care a servit la producerea trucajului”, au explicat oamenii de ştiinţă.

Citeşte şi: Summit Rusia-SUA: Un dialog pragmatic, intens şi cu câteva rezultate concrete – Black News

Microsoft a prezentat anul trecut un program care poate ajuta la depistarea fotografiilor şi materialelor video deepfake, unul dintre numeroasele programe concepute pentru combaterea dezinformării înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

La finalul lui 2019, Google a făcut public mii de clipuri video deepfake realizate de echipele sale pentru a le pune la dispoziţia cercetătorilor care doresc să dezvolte metode de detectare a imaginilor trucate.

Tags: deepfakefacebookretro-inginerieTal HassnerUniversitatea din MichiganXi Yin
Categorii: Știrile zilei