Facebook îşi cere scuze după cenzurarea lui ‘Venus din Willendorf’

Publicat:

Reţeaua de socializare Facebook şi-a cerut scuze joi după ce a cenzurat o imagine reprezentând-o pe “Venus din Willendorf”, faimoasa statuetă cu o vechime de circa 30 000 de ani, considerată o capodoperă a artei paleolitice, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ne cerem scuze pentru această greşeală şi i-am transmis persoanei care a postat (imaginea) că aprobăm postarea”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Facebook.


Citeşte şi: Regina Marii Britanii a fost ţinta unui atentat 

Confirmând o informaţie apărută în revista de specialitate Art Newspaper, Muzeul de Istorie Naturală (NHM) Viena, care deţine statueta, şi-a exprimat indignarea miercuri faţă de cenzurarea unui mesaj, conţinând o imagine a lui Venus, postat la sfârşitul lunii decembrie de o activistă italiană, Laura Ghianda.

Statueta, reprezentând o femeie planturoasă, nud, a fost descoperită în satul austriac Willendorf la începutul secolului XX şi este considerată “cea mai populară şi mai cunoscută reprezentare preistorică a femeii”, a indicat muzeul.

Facebook a declarat joi că “politicile sale nu permit reprezentări ale nudităţii sau chiar ale unei nudităţi sugerate”. “Facem însă excepţie pentru statui şi, ca atare, această postare ar fi trebuit aprobată”, a indicat purtătoarea de cuvânt.

Reţeaua de socializare este acuzată în mod constant pentru conţinutul pe care îl autorizează sau nu spre difuzare. Spre exemplu, justiţia franceză urmează să se pronunţe pe 15 martie asupra cazului unui utilizator care acuză că i s-a închis contul pentru că a publicat o fotografie a tabloului lui Gustave Courbet “L’origine du Monde”, reprezentând torsul unei femei culcate care-şi expune sexul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.