Facebook este acuzat de CENZURĂ în Grecia

Publicat:

Câţiva fotografi şi un avocat din Grecia au acuzat marţi Facebook de cenzură, afirmând că reţeaua de socializare americană a eliminat fotografii de la o manifestaţie în favoarea unui deţinut de extremă-stânga aflat în greva foamei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat luni în faţa parlamentului de la Atena în semn de susţinere a lui Dimitris Koufodinas, în greva foamei de la începutul lui ianuarie şi spitalizat la terapie intensivă.


Citeşte şi: Americanii cer Riadului SĂ DESFIINŢEZE brigada care l-a omorât pe Khashoggi

Facebook, care are o politică de a nu favoriza promovarea extremiştilor sau teroriştilor, a transmis că postările despre Koufodinas “încălcau standardele noastre în privinţa persoanelor şi organizaţiilor periculoase”.

“Facebook a eliminat postările mele pentru că au încălcat standardele comunităţii”, a declarat Tatiana Bolari, care lucrează pentru agenţia foto elenă Eurokinissi, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare.

“Prin urmare, acest protest nu a avut loc (…) Eu şi restul nu am fost acolo”, a adăugat ea.

Lefteris Partsalis, un fotograf independent care lucrează pentru CNN Grecia, a spus că i s-a interzis să transmită live pe Facebook timp de o lună după ce a publicat fotografii cu adunarea de luni.

El a adăugat că Facebook “a cenzurat o postare care descria ce s-a întâmplat pe străzile din Atena ieri, şi nu o postare care ar fi sprijinit pe cineva anume”.

“Mii de persoane s-au adunat şi au protestat paşnic”, a adăugat el.

Un al treilea fotograf, Marios Lolos, care lucrează pentru agenţia chineză de presă Xinhua, a declarat de asemenea că şi fotografiile sale cu protestul au fost cenzurate pe Facebook.

Un reputat avocat şi apărător al drepturilor omului, Thanassis Kampagiannis, care a participat la manifestaţie şi a contribuit la iniţierea unei petiţii care cere autorităţilor judiciare să accepte cererea lui Koufodinas, a precizat la rândul său că Facebook i-a restricţionat contul.

În vârstă de 63 de ani, Koufodinas, şeful operaţional al grupului ’17-noiembrie’, a intrat în greva foamei la începutul lui ianuarie în închisoarea de maximă securitate Domokos (din centrul ţării) pentru a cere să fie transferat într-un penitenciar din Atena, mai aproape de familie.

Citeşte şi: China vrea să-şi vaccineze 40% din populaţie până la sfârşitul lui iulie

Închis de 18 ani, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 11 persoane, între care un jurnalist şi un deputat de dreapta.

Avocata sa, Ioanna Kourtovik, a declarat marţi pentru postul de televiziune Open TV că bărbatul “se zbate între viaţă şi moarte, fiind aproape de comă” şi că guvernul a luat măsuri “anticonstituţionale” pentru a-l menţine într-o închisoare de maximă securitate.

Autorităţile judiciare au dat asigurări că au dispus spitalului să ia “toate măsurile necesare” pentru a-l menţine pe militant în viaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.