X

Facebook și Twitter riscă sancţiuni aspre dacă nu se conformează legislaţiei din UE

Companiile Facebook și Twitter vor fi sancționate dacă nu se vor conforma cu legislația europeană privind protecția consumatorului până la sfârșitul acestui an, a avertizat joi Uniunea Europeană, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Comisia Europeană a afirmat joi că, deși au trecut șapte luni de când li s-a transmis că termenii de utilizare trebuie să fie concordanță cu reglementările UE, giganții Facebook și Twitter nu au reușit să se adreseze complet problemei.

Vezi şi: Probleme mari pentru un avion de pasageri indian. 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale – VIDEO

“Dacă nu vom observa schimbări, vom impune sancțiuni. Acest lucru este clar. Nu putem negocia la nesfărșit, trebuie să vedem rezultate”, a avertizat comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova.

Platformele de socializare online sunt acuzate că utilizează practici anticoncurenţiale. Executivul UE a afirmat anterior că este îngrijorat de modalitatea în care utilizatorii sunt informați cu privire la eliminarea conținutului

Reprezentanții companiei Facebook, care administrează cea mai mare platformă de socializare online, au declarat că au făcut deja schimbări și vor continua să coopereze cu autoritățile.

Citeşte şi: Liderii UE au făcut progrese minore în discuţiile privind migraţia

“Am schimbat termenii de utilizare Facebook în luna mai și am inclus mai multe schimbări propuse de Rețeaua comunitară CPC (Cooperarea in domeniul protectiei consumatorilor) și de Comisia Europeană în acel moment”, se arată într-un comunicat al companiei.

“Termenii noștri sunt acum mult mai clari cu privire la ce este sau nu este permis pe Facebook și cu privire la opțiunile pe care le au oamenii”, se mai arată în comunicat.

Cofondatorul și directorul general al companiei Facebook, Mark Zuckerberg, și-a cerut scuze în fața Parlamentului European în luna mai și a promis că va lua măsuri, după ce datele a aproximativ 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite și mai multe țări UE, inclusiv România, au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica.

Tags: facebookMark ZuckerbergtwitterUniunea Europeană (UE)Vera Jourova
Categorii: Diaspora