X

După Facebook şi Twitter, un alt gigant IT a găsit conţinuturi finanţate de grupuri ruseşti

La fel ca Facebook şi Twitter, Google a găsit pe reţeaua sa conţinuturi finanţate de către interese ruseşti, în timp ce autorităţile americane întreprind o anchetă în legătură cu o posibilă ingerinţă a Moscovei în alegerile din 2016 din SUA, a relatat luni cotidianul The Washington Post, citat de AFP, conform agerpres.

Google ”a descoperit că zeci de mii de dolari au fost cheltuiţi pentru conţinuturi sponsorizate (ads) de către interese ruseşti în scopul de a face o dezinformare (…), îndeosebi pe (platforma video) YouTube”, precum şi pe Google, Gmail şi regia sa publicitară DoubleClick, scrie cotidianul, citând surse anonime.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Google s-a limitat să indice că ”există o serie de reguli foarte stricte în materie de conţinuturi sponsorizate, îndeosebi limite privind direcţionarea conţinuturilor politice sponsorizate şi interdicţia de a viza conţinuturi după rasă şi religie”.

”Aprofundăm investigaţiile privind tentativele de deturnare a sistemelor noastre şi lucrăm împreună cu cercetătorii noştri şi alte întreprinderi, şi oferim ajutor anchetelor în curs de desfăşurare”, a continuat Google.

În timp ce Facebook şi Twitter au indicat deja că au descoperit conţinuturi finanţate de către interese ruseşti, Google rămâne foarte discret pe această temă, chiar dacă grupul a fost invitat de către Congres să depună mărturie în cadrul unei audieri publice pe 1 noiembrie.

Citeşte şi: Un bombardier rusesc S-A PRĂBUŞIT la o bază aeriană din Siria. Ambii piloţi au murit

Facebook a indicat săptămâna trecută că lucrează împreună cu Twitter şi Google pe această temă.

Congresul, precum şi justiţia americană anchetează în legătură cu o posibilă ingerinţă rusă în campania electorală de anul trecut, care a dus la alegerea lui Donald Trump, şi caută să afle dacă reţelele sociale şi motoarele de căutare au putut servi drept platformă pentru manipulare politică.

Kremlinul a negat de mai multe ori că a încercat să se amestece în procesul electoral din SUA. 

Tags: adscontinutDoubleClickfacebookGmailGooglerusiaSUAtwitterYoutube
Categorii: Știrile zilei