Fadei Nagacevschi, prezent în calitate de expert la ședința de judecată a lui Plahotniuc

Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a participat în calitate de expert la ședința de judecată în dosarul „Frauda bancară”, la invitația apărării. Întrebat dacă a fost remunerat, Nagacevschi a susținut că a fost „invitat, nu contractat”, transmite Realitatea.

Fadei Nagacevschi a declarat că a participat la ședința de judecată pentru a monitoriza „asigurarea principiului independenței justiției și a drepturilor la un proces echitabil”. Acesta a susținut că monitorizează procesul lui Plahotniuc de mai mult timp.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

În urma ședinței, acesta a concluzionat că modul în care instanța a abordat demersul apărării ar fi demonstrat „suspiciuni de politizare a cazului și tentative de a ascunde adevărul”.

Conform angajamentelor noastre internaționale, Republica Moldova și-a asumat obligația să asigure principiul independenței justiției și drepturile în proces echitabil. În condițiile speciei, ne vorbim despre un caz strategic, un caz de importanță majoră pentru a demonstra că reforma justiției și-a făcut efectul pe teritoriul țării și că instituțiile sunt mature. Astăzi, modul în care instanța a abordat acest demers al apărării demonstrează incapacitatea statului de a face față unor provocări legate de transparentizare a cazului și generează suspiciuni de politizare a cazului și tentative de a ascunde adevărul de ochii societății.

Inițial, Nagacevschi a refuzat să precizeze dacă a fost sau nu achitat pentru monitorizarea ședinței, însă ulterior a susținut că nu a fost contractat pentru acest serviciu.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Am fost invitat în calitate de observator. Răspunsul a fost suficient de clar. V-am spus că am fost invitat, nu contractat. Dumneavoastră simțiți diferența între a fi invitat pentru a monitoriza și a fi contractat pentru a monitoriza?

 

 

 

This post was last modified on 02/12/2025 18:52 18:52

Tags: Fadei NagacevschiobservatorPlahotniuc
Justiţie