Familia Cuciuc nu exclude posibilitatea de a solicita exhumarea trupului neînsuflețit al Andreei, adolescenta decedată în noiembrie 2024. Mama fetei, Diana Cuciuc, a declarat în cadrul podcastului „Life MD Documentary” că intenționează să efectueze expertize suplimentare peste hotare, fiind nemulțumită de concluziile investigațiilor realizate în Republica Moldova.
Potrivit Dianei Cuciuc, pe hainele pe care Andreea le purta în noaptea tragediei ar fi rămas urme biologice vizibile.
„Noi oricum mergem la exhumare. Mai avem multe probe. Sunt hainele Andreei. Sunt urme, se vede cu ochiul liber: resturi de mâncare, spuma care i-a curs din gură. Vreau ca justiția să își facă lucrul din tot sufletul și să fie pe dreptate. Să spună adevărul cum este. Să fie proces transparent”, a declarat ea.
Andreea, fiica interpretului de muzică populară Igor Cuciuc, a decedat în fața unui local din Chișinău. Familia susține că adolescenta ar fi fost otrăvită cu droguri, însă procurorii au clasat dosarul, menționând că expertizele toxicologice nu au indicat semne de intoxicație și că lipsește elementul infracțiunii.
Moartea tinerei a provocat tensiuni puternice între familia Cuciuc și familia dirijorului Nicolae Botgros. Diana Cuciuc a primit recent o cerere prealabilă, în care se invocă faptul că l-ar fi defăimat pe nepotul dirijorului, Cristian Botgros, în postările de pe rețelele de socializare.
Familia insistă însă că dorește doar aflarea adevărului și clarificarea circumstanțelor morții Andreei.












