Familia imperială japoneză a fost atinsă de coronavirus: Prinţesa Yoko a fost internată!

Familia imperială japoneză a confirmat marţi primul caz de infectare cu coronavirus în rândul membrilor săi, la o prinţesă în vârstă de 38 de ani care a fost spitalizată, informează miercuri agenţia de presă Kyodo, potrivit agerpres.

Prinţesa Yoko, fiica mai mică a regretatului prinţ Tomohito de Mikasa, unul dintre verii împăratului emerit Akihito, s-a plâns luni de dureri în gât şi a fost testată pozitiv pentru SARS-CoV-2 marţi, a informat Agenţia Casei Imperiale. Ea a fost internată la un spital din Palatul Imperial.

Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

Sora sa, prinţesa Akiko, în vârstă de 40 de ani, va fi, de asemenea, testată. Cele două s-au întâlnit în urmă cu câteva zile, a precizat agenţia menţionată.

Prinţesa Yoko nu participase recent la nicio adunare unde au fost servite băuturi şi mâncare, astfel că modalitatea de infectare rămâne pentru moment necunoscută, a adăugat agenţia. Ea s-a numărat însă printre participanţii la o ceremonie de comemorare a unui fost împărat, care s-a desfăşurat la palat, pe 30 ianuarie.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

Nu a fost confirmată nicio infecţie în rândul staffului ei şi niciunul dintre participanţi nu a indicat că se simte rău, potrivit agenţiei.

Prinţesa Yoko conduce compania de asistenţă socială Yuai Jujikai, cu sediul la Tokyo, şi este preşedinta de onoare a Japan Universal Sound Design Association, o organizaţie non-profit care ajută persoanele cu deficienţe de auz.

Tags: AkihitoAkikoJapan Universal Sound Design AssociationJaponiaPalatul imperialPrinţesa YokoSARS-CoV-2tokyoTomohito de MikasaYuai Jujikai
Categorii: Știrile zilei