Familia lui Martin Luther King susţine reforma sistemului electoral din SUA

Publicat:

Mai mulţi membri ai familiei lui Martin Luther King au participat luni la manifestaţiile de la Washington prin care se cerea Congresului Statelor Unite să adopte o reformă a dreptului la vot, relatează AFP, potrivit agerpres.

Luni, când americanii îl comemorau pe celebrul lider al luptei pentru drepturile civile, fiul său, Martin Luther King al III-lea, a luat cuvântul la un marş, avertizând că multe state americane “au adoptat legi care îngreunează votul”, la peste o jumătate de secol de la discursurile istorice ale tatălui său.


Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Demonstranţii au reluat cererile formulate de reverendul Martin Luther King acum mai bine de 60 de ani, scandând “Ce vrem? Dreptul la vot! Când îl vrem? Acum!”.

Mulţi purtau afişe cu portretul celui cunoscut şi sub iniţialele MLK, cu apelul său din 1957: “Daţi-ne buletinul de vot”, prin care cerea guvernului de la Washington să impună dreptul la vot al americanilor de culoare în toată ţara.

Manifestaţia a fost organizată pentru a susţine legea dreptului de a alege, aflată în dezbatere în Senatul SUA, după ce a fost votată săptămâna trecută de Camera Reprezentanţilor.

Proiectul legislativ este extrem de disputat politic. Preşedintele Joe Biden este nevoit să negocieze cu doi senatori recalcitranţi din propria sa formaţiune, Partidul Democrat, pentru a putea modifica o regulă de procedură, permiţând astfel Congresului să adopte legea fără sprijinul republicanilor.

Biden a arătat că legea este vitală pentru apărarea democraţiei americane împotriva încercărilor Partidului Republican de a exclude de la vot minorităţile, care sunt istoric pro-democrate, printr-o serie de reglementări adoptate recent la nivel local.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

MLK “a susţinut dreptatea rasială, dreptatea economică şi libertatea care le face posibile pe toate celelalte: libertatea votului”, a declarat vicepreşedinta Kamala Harris la Casa Albă.

Biden şi Harris au vizitat săptămâna trecută cripta din Atlanta, în statul Georgia, unde sunt înmormântaţi Martin Luther King, asasinat în 1968, la vârsta de 39 de ani, şi soţia sa, Coretta Scott King. Martin Luther King Day, ziua în onoarea sa, este sărbătoare naţională în SUA, marcată anual în 17 ianuarie, data lui de naştere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.