Familia regală a Marii Britanii se reunește luni pentru a discuta viitorul ducilor de Sussex

Publicat:

Familia regală a Marii Britanii se va reuni luni pentru a discuta viitorul ducilor de Sussex după ce cuplul a anunțat săptămâna aceasta că renunță la statutul lor de membri seniori ai Familiei regale britanice, a declarat o sursă pentru CNN, scrie mediafax.

Regina Elizabeta a II-a, prințul Charles, prințul William și Prințul Harry vor participa la întâlnirea care va avea loc la reședința Sandringham, a informat sursa. Meghan, ducesa de Sussex, este așteptată să să participe printr-o discuție telefonică din Canada.


Citește și : Zelenski cere pedepsirea celor vinovaţi pentru doborârea avionului ucrainean

Aceasta va fi prima întâlnire a membrilor seniori ai Familiei regale de la anunțul făcut de Harry și Meghan.

Ducesa de Sussex se află în acest moment în Canada. Deocamdată nu este clar dacă aceasta are în plan întoarcerea în Marea Britanie.

Cei doi au anunțat că renunță la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi au intenția să muncească pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, precizând că intenționează să-și petreacă o mare parte din timp în America de Nord.

Citește și : Preşedinta în exerciţiu din Taiwan, Tsai Ing-wen, realeasă cu 57,1% din voturi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.