Familia regală britanică celebrează cea de-a noua aniversare a prinţului George

Publicat:

Familia regală britanică a transmis cele mai bune urări prinţului George, cu prilejul celebrării celei de-a noua aniversări, informează DPA şi PA Media, potrivit agerpres.

Contul oficial de Twitter al reginei Elisabeta a II-a a fost primul care a marcat aniversarea tânărului prinţ, publicând fotografia oficială prilejuită de această ocazie, realizată pe o plajă din Marea Britanie.


Citeşte şi: SCANDAL rasial într-o universitate din Africa de Sud! Un student alb a fost EXMATRICULAT – Black News

Fotografia a fost făcută de mama prinţului George, Kate, ducesa de Cambridge, cea care realizează de obicei fotografiile aniversare ale copiilor ei. În imagine, George apare zâmbitor, purtând un tricou polo albastru, iar în fundal, apare imaginea unei plaje.

Pe pagina de Twitter a reginei a fost publicată o fotografie în care suverana apare alături de strănepotul ei la balconul Palatului Buckingham, în timpul recentelor festivităţi prilejuite de Jubileul de Platină al reginei.

Imaginea este însoţită de cuvintele: ”La mulţi ani prinţului George cu prilejul celei de-a noua aniversări!”

Tânărul prinţ şi viitor rege va începe cursurile la Lambrook School în Ascot, în apropiere de Castelul Windsor, în cea de-a doua parte a acestui an, potrivit relatărilor din presă.

Potrivit unor zvonuri, William şi Kate plănuiesc să se mute la reşedinţa de la Berkshire pentru a fi mai aproape de noua şcoală a fiului lor, precum şi de regină.

Ultimele luni au fost pline de evenimente pentru prinţul George, care a apărut alături de fraţii săi, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, în timpul festivităţilor prilejuite de Jubileul de Platină.

Au fost văzuţi în balconul Palatului Buckingham după ceremonia Trooping the Colour când au asistat la parada de aeronave, după care au stat în loja regală alături de părinţii lor pentru a urmări festivităţile.

William şi Kate şi-au dus totodată fiul la finala de tenis de la Wimbledon, unde prinţul a ţinut în mâini trofeul câştigat de Novak Djokovic.

Vezi şi: O operaţiune specială a poliţiei s-a terminat cu o ‘baie de sânge’ în favelele din Rio – VIDEO – Black News

Prinţul George Alexander Louis de Cambridge s-a născut în maternitatea privată Lindo Wing, de la Spitalul St Mary din Londra, la ora 4:24 PM, pe 22 iulie 2013.

George va deveni cel de-al 43-lea monarh după ce William Cuceritorul a obţinut coroana Angliei dacă, aşa cum este de aşteptat, va urma domniilor bunicului Charles şi tatălui, William. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.