X

Familia unei femei decedate după vaccinarea cu AstraZeneca a depus plângere pe lângă parchetul din Toulouse

Familia unei femei de 38 de ani decedate după ce primise o primă doză de vaccin AstraZeneca a depus vineri o plângere împotriva unui autor necunoscut pe lângă parchetul din Toulouse (sud-vestul Franţei), în scopul de a obţine deschiderea unei anchete, a declarat pentru AFP avocatul familiei, potrivit agerpres.

‘Este o plângere împotriva unui autor necunoscut, întrucât nu avem niciun element împotriva unei persoane numite, pentru omor involuntar’, a declarat avocatul Etienne Boittin. Această calificare poate ‘evolua în funcţie de elementele din dosar’, a menţionat el.

Citește și : Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Familia asistentei sociale decedate ‘nu este într-un demers revendicativ sau de căutare de responsabilităţi, ci vrea pur şi simplu explicaţii, clarificări despre ceea ce s-a întâmplat’, a adăugat el.

Femeia se vaccinase la mijlocul lunii martie, în cadrul activităţii sale profesionale într-o instituţie medico-educativă pentru persoane cu handicap, şi nu suferea de probleme de sănătate deosebite, a afirmat avocatul.

După ce starea i s-a înrăutăţit la scurt timp după vaccinare, femeia a necesitat internare într-un spital din Toulouse. Ea a decedat la 29 martie în urma unei tromboze cerebrale.

‘Scopul acestei plângeri este să obţinem investigaţii suplimentare, în primul rând o autopsie într-un cadru medico-legal, cu elemente care să ne permită să ştim dacă acest vaccin a putut avea un rol cauzal în survenirea decesului’, a mai arătat Boittin.
El este şi avocatul familiei unui student la medicină din Nantes, decedat subit la locuinţa sa în urma unei tromboze, la 18 martie, la câteva zile după ce îi fusese administrat vaccinul de la AstraZeneca. Parchetul din Nantes a deschis o anchetă preliminară în acest caz.

Agenţia franceză a medicamentului a confirmat la 26 martie existenţa unui risc ‘rar’ de tromboză atipică asociat cu vaccinul de la AstraZeneca, după apariţia unor noi cazuri în Franţa, subliniind însă că raportul între beneficii şi riscuri rămâne ‘favorabil’.

Citește și : Vinerea Sfântă la Vatican: Patimile Domnului şi procesiunea Drumul Crucii

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de laboratorul suedezo-britanic şi de Universitatea Oxford a fost suspendat de la administrare la mijlocul lunii martie de mai multe state europene, după semnalarea unor cazuri de cheaguri de sânge, uneori mortale.

Franţa a ridicat suspendarea la 19 martie, după un aviz al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA) care a considerat acest vaccin ‘sigur şi eficace’.

Tags: AstraZenecaEtienne BoittinNantesspitaltoulousevaccin
Categorii: Diaspora