Chișinăuienii și oaspeții capitalei, de orice vârstă și statut, sunt așteptați pe 29 iulie, la Grădina Zoologică Chișinău, în fața terariului, pentru a participa la Family Quest. Acțiunea are loc în cadrul proiectului de utilitate publică „Dialogica. Incluziunea în Acțiune” și este organizată de Direcția generală educație, tineret și sport, transmite IPN.

Participanții vor avea parte de provocări și sarcini adaptate pentru toate vârstele. La quest poate participa oricine, indiferent de particularitățile fizice și mentale. Câștigătorii vor primi cadouri.

Doritorii se pot înregistra în prealabil.

Citește și: Peste 110 cazuri de agresiuni asupra echipelor de la ambulanță, înregistrate de la începutul anului – CNAMUP

Proiectul are ca scop majorarea nivelului de conștientizare și îmbunătățirea opiniei societății despre copiii cu cerințe educaționale speciale și nevoile lor, precum și îmbunătățirea socializării copiilor cu CES, precizează Direcția generală educație, tineret și sport.

Proiectul este susținut financiar în cadrul Programului municipal de Granturi pentru organizațiile de tineret din municipiul Chișinău, lansat de către Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

Family Quest va începe la ora 18.30, iar intrarea și participarea este gratuită.