Fan Bingbing, una dintre cele mai titrate actriţe chineze, a dispărut

Publicat:

Fan Bingbing, una dintre cele mai titrate actriţe chineze, care a jucat în filme ca „X-Men” şi „Iron Man” şi are peste 62 de milioane de fani pe reţelele de socializare, a dispărut, scrie Reuters, conform news.ro.

Starul, care a fost imaginea unor branduri ca Montblanc şi De Beers, nu a mai fost văzută din luna iunie, când au apărut informaţii potrivit cărora ea este implicată în ancheta privind evaziunea fiscală din industria cinematografică.


Citește și : Afganistan: Cinci persoane au murit după prăbuşirea unui elicopter al forţelor de securitate

Au fost făcute mai multe speculaţii privind dispariţia ei, spunându-se inclusiv ca a fost reţinută de autorităţi.

Reuters nu a reuşit să o contacteze, la fel nici pe agenţii ei. Ministrul chinez de Externe, întrebat de soarta lui Fan, a răspuns: „Credeţi că aceasta este o problemă de diplomaţie?”. Poliţia a refuzat să comenteze.

„În legea noastră a promovării filmul este specificat faptul că artiştii trebuie să caute să obţină excelenţa profesională şi integritatea morală”, a declarat Si Ruo, cercetător la Şcoala de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii chineze Tsinghua. „Având în vedere creşterea neînfrânată a industriei în ultimii ani, este posibil să fi trecut cu vederea nevoia de energie pozitivă, aşa că intervenţia guvernului este rezonabilă”.

Citește și : Donald Trump va vizita zonele afecte de uraganul Florence (Casa Albă)

De cealaltă parte, „celebrităţile sunt văzute ca o armă în lupta ideologică a partidului (comunist, n.r.), care este dusă în toate sectoarele în acelaşi timp”, a spus Jonathan Sullivan de la departamentul China Programmes al Universităţii din Nottingham.

Actriţa în vârstă de 36 de ani, considerată Jennifer Lawrence a Chinei, a ajuns anul trecut în lista Forbes a celor mai bogaţi cu venituri de 300 de milioane de yuani (43,7 milioane de dolari).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.